“Iubeşte-mă când o merit mai puţin, atunci am nevoie cel mai mult.”

Încep prin a mă pierde în aburul de vise

ce m-i te-ntruchipează, zâmbind, un colţ de soare…

Eşti îmbracată-n raze….şi, străveziu,
conturul de rotunjimi ascunse, apare…şi dispare…
Cuprind cu mâna valul ce te-a-mbrăcat…uşoară
Pluteşti pe braţul tandru, zâmbeşti….mă înfioară
privirea ta, şi buza ce-mi muşti, puţin tresare
de gustul buzei tale…plăcere dulce-amară.
Sărut şi eu la rându-mi tot ce găsesc în cale:
ochi mari, cu gene dese, obraz de piersici coapte.
şi gâtul lung mlădie sub buzele ce cată
spre sâni să se coboare….tresar ca şi mirate,
plăcut surprinse parcă de ce găsesc…placere,
foc aprig, răbufnire de patimă-necată
de-atât amar de vreme parcă-ncuiată-n tine
şi strângerea în braţe devine ferecată.
îmi contopesc fiinţa cu catifeaua blândă
a pielii tale arse de soare, parjolită
de dragostea din tine ce nu mai ţine pasul
cu timpul…evadează spre mine…razvrătită.
Ne înecăm în şoapte, săruturile, parcă
nu mai găsesc tărâmuri ce nu pot să cuprindă,
să cate spre adâncuri, spre locuri dulci ascunse
să guste tot în cale….tot ce găsesc alintă
şi-ncep ca să trezească acel fior ce doarme…
cu gemete plăcerea se-nalţă…răbufneşte,
pătrunde-n trup odată cu feeria care,
prin tresăriri şi zbucium la nesfârşire creşte.

….se-ntorc din nou clepsidre (a câta oară, oare?)
în aer doar iubirea domneşte…În tăcere,
câte-un sărut mai cade, uşor, ca dup-o luptă
cu tunuri de iubire…cu bombe de plăcere…