Dacã am fi pietre nu am avea nevoie de cuvinte, dacã am fi picuri de ploaie nu am avea nevoie de lacrimi, dar suntem oameni si avem nevoie de dragoste oricât de departe ar fi ea si oricât de greu ne-ar fi sã ajungem la ea.

M-aşez iar la pian să-ţi cânt balada
fără cuvinte … Azi, ţi-o cânt din nou …
Mi-aleargă mintea printre alb şi negru,
m-atinge printre clape un ecou…

Ştiu c-am promis să n-o mai cânt vreodată
doar am deschis pianul să-l privesc…
Dar inima-mi nebună mai încearcă
să-ţi spună printre note:”te iubesc”…

Cui îi mai pasă de promisiunea
ce am făcut-o-atunci când ai plecat?
Îmi amintesc prea bine azi balada
ce-n ea iubirea noastră a păstrat

Pe clape răsunau notele-n noapte
iar noi înlănţuiţi ca doi nebuni
Valsam printr-o plăcere fără margini
plutind prin galaxia cu minuni…

Pe clapele stinghere astăzi zace
tăcerea ce-a rămas în urma noastră…
Nici notele nu par mai fericite,
dorm într-o carte cu coperta-albastră

Mai cânt balada azi ultima oară
şi-mi amintesc o clipă-al ei cuvânt…
Apoi închid pianul cu tristeţe
şi mă prefac că nu mai ştiu să cânt…

 Anonim