duminică, 29 septembrie 2013

Primul ” te iubesc ”



Mi-ai spus în sfârșit că mă iubești. Nu s-a cutremurat pământul, în schimb mi s-a cutremurat sufletul. De așteptare. De neliniște. Iar mai apoi de o imensă plenitudine. Te iubesc - un cuvânt atât de simplu, dar atât de complicat. Îl putem spune zilnic, și unii din noi o fac cu obișnuința cu care spun ” bună ziua ” sau ” ce faci ? ” , dar care numai când se lasă așteptat capătă valențe extraordinare. Pare ușor de spus. Pare simplu. Dar numai un om îndrăgostit poate simți diferența, puntea care te poate aduce mai aproape sau te poate îndepărta definitiv de persoana iubită. Poate fi un vis devenit realitate când iubești iar iubirea este reciprocă. Altfel, se transformă într-o iluzie, iar mai apoi o dezamăgire. Eu am spus prima ” te iubesc ”. Îmi amintesc când am făcut-o. Secunda. Chiar și respirația de dinainte. Aveam totul calculat în minte , exact momentul în care să-l arunc între noi doi. Însă soarta sau viața a făcut în așa fel încât să nu pot scoate nici măcar un sunet deși voiam din toată inima să-ți strig că te iubesc. Ba chiar voiam să-ți pândesc reacția de după, privirea, gura, trupul. Voiam să văd dacă știai ce simt pentru tine, dacă erai conștient de imensa fericire din interiorul meu. Voiam să știu dacă erai la fel de tulburat ca și mine. Nu am făcut nimic din ceea ce crezusem că sunt în stare să fac. Te-am privit doar și am înțeles într-o secundă că iubirea nu este un joc de cuvinte, că ” te iubesc-ul ” meu spus șoptit putea să nu fie suficient pentru tine. Și am așteptat confesiunea ta. Am așteptat un semn. Un gest. O privire. Și a venit tocmai când m-am așteptat mai puțin. Ca un fulger care a brăzdat cerul existenței mele. Ca o lacrimă pe obrazul însetat. Și te-am iubit mai mult decât crezusem vreodată. Și am plâns. De fericire. De împlinire. De iubire. De vise împlinite și dorințe tăinuite.
Astfel, ai făcut din primul ” te iubesc ” o iubire eternă și din câteva sentimente și nopți fierbinți o întreagă viață. Imaginația mea se oprește aici, la tine, la mine, la noi, la te iubesc-ul rostit solemn printre sărutări fierbinți, la cei patru pereți între care iubirea noastră a devenit motto-ul nostru de zi cu zi. Și te iubesc în fiecare zi în sute de feluri diferite, încât iubirea mă umple de tine, de frumos, de simplu și de minunat încât nu mai simt nici sete , nici foame , nici greutățile vieții. Nicicând nu m-am simțit mai ușoară, mai frumoasă, mai plină de viață ca acum. Nicicând nu am crezut că iubirea poate fi un minunat înlocuitor al speranței, al forței, al încrederii și al curajului. Dar iată, că cel mai simplu cuvânt, cele mai naturale sentimente conduc la acest miracol numit - iubire.

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Mulțumesc ...



... pentru promisiunile pe care nu le-ai ținut 
... pentru cuvintele pe care nu le-ai spus 
... pentru visele care s-au dovedit a fii iluzii
... pentru timpul pe care nu mi l-ai dăruit 
... pentru sentimentele pe care nu le-ai simțit 
... pentru ziua de azi pe care nu avut-o niciodată 
... pentru emoțiile pe care le-ai trezit în mine și care m-au ajutat să devin persoana care sunt astăzi 
... pentru lacrimile care mi-au curățat sufletul și mintea 
... pentru tăcerile dintre noi , care mi-au dovedit că nu suntem suflete pereche 
... pentru momentele de rătăcire care te-au îndepărtat de lângă mine, pentru răspunsurile pe care nu mi le-ai dat , pentru că m-ai făcut să te văd așa cum ești în realitate, pentru că mi-ai deschis ochii și inima și m-ai făcut să realizez că de fapt iubeam o himeră. 

duminică, 22 septembrie 2013

Fără teamă ...


Există în interiorul nostru o forță nebănuită, un cumul de sentimente și emoții care combinate ne fac să plutim deasupra problemelor și a situațiilor dificile cu care ne confruntăm zilnic. 
Există o asemenea armă înăuntrul nostru, care se declanșează în momentul în care mintea și sufletul găsesc calea de mijloc , și care se îndreaptă asupra celor mai insistente și profunde situații.
Există o asemenea putere magică în fiecare dintre noi, magie care ne insuflă dorința de a reuși, de a învinge , de a ne putea ridica de mii de ori dacă ar fi cazul.
Există forța credinței, a încrederii, a speranței, a luminii, a iubirii și a iertării. Dacă deții controlul acestor sentimente deții controlul asupra întregii tale vieți.
Nu-ți fie teamă să te încrezi în forțele proprii, să-ți asculți instinctul, să iei decizii pe baza sentimentelor și trăirilor tale. Nu-ți fie teamă că vei face greșeli, că vei rătăci calea , că-ți vei tulbura viața, adesea corabia care pare că se scufundă sub forța furtunii va pluti liniștită pe marea calmă, lipsită de valuri. În ciuda temerilor noastre trebuie să avem convingerea că vom ieși învingători , indiferent de modul în care reușim să facem față vieții și destinului.

Nu putem să ...


Nu putem schimba multe lucruri în viață dar cele care pot fi merită tot efortul și concentrarea noastră. 
Nu putem fi în multe feluri, uneori din cauza orgoliului , alteori din cauza prostiei, dar putem face tot posibilul de a ne schimba, de a evolua pozitiv, de a ne maturiza înțelept.
Nu putem face pe toată lumea să ne iubească dar putem să le dăruim iubirea, respectul și adevărul celor care ne primesc în inimile lor, celor care nu se tem să ne demonstreze zilnic afecțiunea, celor care sunt alături de noi indiferent de moment.
Nu putem fi veseli și optimiști întotdeauna, dar putem fi în majoritatea timpului, dând uitării sau pur și simplu evitând să ne consumăm inutil, să ne îngrijorăm sau să ne frământăm pentru lucruri sau oameni pe care nu aveam puterea de a-i schimba.
Drumul nostru în viață trebuie să fie clar și definit în mintea noastră. Nu ar trebui să simțim îndoieli sau temeri în clipa în care ne-am decis asupra rutei, acest lucru poate avea consecințe grave asupra noastră și a lucrurilor pe care ni le dorim.
Nu putem fi perfecți însă putem încerca ca prin acțiunile și deciziile noastre să ne apropiem de perfecțiune, o perfecțiune pe care doar mintea o poate definii și doar inima îi poate da sens. 

fragment ” CONFESIUNI ”


Am dăruit fără să aștept ceva la schimb. Am dăruit zâmbete, căldură, iubire, iertare, optimism . Am dăruit tot ce am avut, unora le-am dăruit părți din mine, altora bucăți din sufletul meu. Am dăruit tot ce a fost mai frumos și mai strălucitor, mai interesant și de preț. Am dăruit fără să stau pe gânduri, fără să-mi pun întrebări, fără să simt teamă sau neliniști. Am dăruit și nu am cerut nimănui nimic înapoi.
Însă darurile s-au împuținat. Au devenit din ce în ce mai nesemnificative, și-au pierdut strălucirea și frumusețea. Pe zi ce trecea pierdeam din ce în ce mai multe. Mă simțeam goală, săracă, ieftină. Nu mai aveam nici măcar un singur lucru pe care să-l păstrez pentru a-mi ține de cald. Totul fusese dăruit. Eu fusesem dăruită și împărțită în milioane de părți. Cum puteam să mă adun ? În ce direcție să pornesc ? Am realizat atunci, în tăcerea rece și sumbră dintre întrebări că am dăruit nu prea mult ci cui nu trebuia. Bucăți întregi din sufletul meu dăruite unor oameni care nu le meritau, care nu știau ce să facă cu darul meu. Părți întregi din mine, din gânduri , din sentimente, din trăiri aruncate aiurea în mii de direcții. Ce risipitoare am fost, mi-am spus în gând. Cât de repede și cât de ușor am renunțat la daruri neprețuite în favoarea așa zișilor ” prieteni ”. Cât de ciudat a fost să simt oboseală, neputință, neliniște în comparație cu zilele în care aceste sentimente mi-erau necunoscute.
A dărui este miraculos, înălțător, magic. A ști cui să dăruiești și în mâinile cui să-ți așezi neprețuitul dar este foarte greu , dacă nu imposibil. Eu nu m-am gândit niciodată că darurile mele or să fie privite de ochi necunoscători, de minți și de suflete care nu realizau adevărata valoare, de oameni prea simpli ca să realizeze că darul este un adevărat diamant și că valoarea lui este inestimabilă.
Am pornit în prima mea călătorie. Am plecat pentru a mă regăsi, pentru a-mi răscumpăra darurile, pentru a mă completa. Bucată cu bucată, piesă cu piesă am început a-mi aduna componentele. Nici acum, după atâta amar de vreme nu am reușit să le găsesc pe toate. Sunt încă incompletă, sunt încă un vas din care picură deseori lichid dar am credința că voi reuși să găsesc și ultimele bucăți pierdute. Poate nu voi mai fi niciodată la fel de pură și naivă ca în trecut, poate nu voi mai putea dărui la fel de senin și generos părți din mine, poate nu voi mai permite nimănui să mă cunoască așa de bine cum au făcut-o alții. Poate timpul își va spune cuvântul , poate îmi va șopti cândva că totul va fi bine și poate că îl voi crede. Dar până atunci, mă voi opri din a dărui. Mă voi opri din a spera că nu toți sunt asemeni celor care au luat fără să dea, celor care nu au privit în urma lor, celor care m-au pustiit și m-au rănit de moarte. Mă voi opri din a gândi că mai există cineva care să-ți primească darul și să vadă în el mai mult decât un zâmbet, mai mult decât un gând, un suflet care vrea să creadă mai mult decât oricând. 

Alegând


Alegând speranța m-am regăsit pe mine cea din trecut, cea pe care am dorit să o uit, să o las undeva în urmă. 
Alegând prezentul m-am detașat de regretele și dezamăgirile trecutului, un trecut care m-a schimbat și m-a transformat complet. 
Alegând viața și necunoscutul am întins mâinile către viitor, un viitor despre care îmi place să gândesc că va fi blând, colorat, plin de iubire și armonie.
Alegând iubirea și iertarea mi-am acordat o șansă nouă, o a doua parte din romanul vieții mele pe care-l scriu zi de zi , clipă de clipă.
Alegând să aleg și să nu fiu constrânsă de nimeni și nimic am câștigat un lucru neprețuit - dreptul la viață. Acum pot să fac lucruri care mi se păreau neobișnuite, să iubesc oameni unici prin felul lor de a fi, să accept lucruri și să înțeleg sentimente cărora nu le dădeam importanță. Acum viața nu-mi mai este umbrită de norii neîncrederii, iar toamna, ei bine nu mai trezește în sufletul meu melancolie și tristețe ca altădată. Mă simt cumva o nouă ” eu ” , renăscută din cenușa propriilor greșeli, transformată într-o femeie puternică, caldă, iubitoare , încrezătoare.
Alegând să cred și să mă încred în puterea și iubirea lui Dumnezeu am cunoscut împlinirea. Sunt un om obișnuit dar unic prin felul său. Și mă iubesc pentru ceea ce am devenit astăzi. Și sunt recunoscătoare fiecărei clipe care a reușit să-mi coloreze sufletul, fiecărui moment în care am simțit binecuvântarea și iubirea Lui.

miercuri, 11 septembrie 2013

Scrisoare de la Dumnezeu


"M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă...
Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi
cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie
măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această
placere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am
aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori
pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin
timp din timpul dăruit ţie.
Al tău Tată, Dumnezeu.

duminică, 8 septembrie 2013

Fragment - ” Confesiuni ”


” - Este în regulă să simți tristețe și melancolie câteodată. Este în regulă să vrei să te izolezi și să te lași îmbrățișat de singurătate. Este în regulă să simți că vrei să plângi, că vrei să te oprești , că vrei un moment de liniște și pace în viața ta. Este în regulă să te simți sufocată de griji și frământări, de întrebări , de necunoscut. Este în regulă să simți că nu mai poți, să simți că ai nevoie de o schimbare, să simți că totul în jurul tău se destramă și că nu poți face nimic în această privință. Este în regulă să te simți obosită, apatică, nervoasă, neliniștită, pesimistă, abandonată. Este în regulă să simți nepăsare, dezamăgire, regret, să simți că vrei să te întorci în timp, să repari greșeli, să ai alte reacții, să iei alte decizii. Este în regulă să te simți lipsită de viață, plictisită, supărată, măcinată de întrebări.
Suntem oameni, iar oamenii greșesc. Nu este o scuză, este realitatea. Toate aceste sentimente sau resentimente au un rost al lor. Este în regulă să le simțim fiindcă le trăim în această viață. Fie că plângem , râdem, urâm, iubim, sau iertăm, fiecare din aceste sentimente au locul lor în sufletul nostru. Nu trebuie să ne blamăm fiindcă nu putem fi perfecți. Nu putem să ne certăm sau să fim supărați fiindcă ne-am permis să ne simțim neputincioși în fața vieții. Toate obstacolele pe care le întâmpinăm în drumul nostru sunt trecătoare. Azi sunt, mâine nu. Așa suntem și noi pe acest pământ. Trecători. De aceea este în regulă să nu ne simțim întotdeauna bine, să nu ne simțim întotdeauna fericiți sau mulțumiți.
Dar știți ce nu este în regulă ?
Nu este în regulă să nu facem nimic în această privință. Nu este în regulă să ne lamentăm, să ne dăm bătuți, să renunțăm. Nu este în regulă să abandonăm lupta, să nu ne înarmăm împotriva tuturor încercărilor. Nu este în regulă să avem impresia că putem trăi pentru totdeauna în acest fel, supărați pe viață, pe oameni, pe timp, pe noi. Nu este în regulă să nu ne schimbăm, să nu profităm de lecțiile gratuite pe care ni le oferă viața, să nu ne agățăm cu putere de primul colac de salvare, să nu profităm de iubirea și suportul celor dragi. Nu este în regulă să stăm și să privim secundele cum se scurg și să ne dorim să nu mai apucăm o nouă zi. Nu este în regulă ca resentimentele să-ți întunece judecata, să nu-ți permită să vezi și partea frumoasă, partea bună a lucrurilor, oamenii minunați care sunt alături de tine. Nu este în regulă să persistăm în nebunia noastră că nu am fii oamenii de care au nevoie cei dragi , oamenii frumoși și perfecți la care ei se așteaptă, că nu am putea avea o viață fericită și plină de iubire. Nu este în regulă să simțim că nu merităm iubire, iertare și blândețe, că nu merităm o a doua sau o a treia șansă, că nu suntem suficienți de buni încât să avem parte de lucruri minunate. Nu este în regulă să crezi că nu ai nevoie de oameni, de căldură, de suport, de cuvinte de încurajare. Și nu este în regulă să crezi că lumea întreagă te-a părăsit sau că Dumnezeu și-a întors fața de la tine. El va întotdeauna lângă tine, indiferent că treci prin momente de bucurie sau de tristețe și încercări. Oamenii care te iubesc vor fi întotdeauna alături de tine și te vor ajuta să traversezi acele momente de încercări la care ești supus, dacă tu le vei permite. Nu este în regulă să nu vrei mai mult de la viață și sa nu depui toate eforturile pentru a avea lucrul visat. Nu este în regulă să-ți micșorezi ambițiile, să pui lacăt viselor , să îndepărtezi lucrurile care-ți luminează viața.
Profită de timpul pe care îl ai la dispoziție, de fiecare clipă dăruită ție, de iubirea și grija lui Dumnezeu pentru copiii lui. Adu-ți aminte că ești om și că ești predispus la greșeli însă nu persista în neputința ta, trezește-te la realitate, la viață și fă tot posibilul pentru a demonstra că ești genul de om care nu se lasă doborât niciodată, care se ridică după fiecare rundă și așteaptă pregătit să înfrunte necunoscutul. ”