Am crezut mereu ca intr-o iubire mare si rotunda nu doar sentimentele se impart aproape egal, ci si drepturile, ci si grijile. Din coltul singuratatii mele, din care scrutam constiincios perspectivele fericirii, proiectam jumatati de obligatii si felii atent masurate de bucurii care, adunate intr-o singura dragoste, sa dea gustul si rostul perfect al unei vieti implinite. O iubire mare si rotunda e aceea in care nu conteaza cine iubeste mai cu foc si cine munceste fara avant. Ci aceea in care clipele de fericire sunt congruente. Tristetile sunt impartasite. Orgasmele sunt in numar egal. Bucuriile sunt la fel de inalte. Iar ispitele alungate cu aceeasi forta, cu aceeasi deznadejde, cu aceeasi indarjire si dintr-o parte, si din cealalta. O iubire mare si rotunda e aceea in care ceea ce imparti se inmulteste, iar obligatiile devin drepturi de pret, care nu vor putea fi niciodata nici masurate, nici cantarite, nici luate, nici cedate. O iubire mare si rotunda e aceea in care matematica se imblanzeste si devine poezie. Iar dincolo de ultima rima, vine superba, linistitoarea tacere in doi.
{ Alice Nastase }
Poate că fericirea nu ţine de lucrurile mari. Poate că nu era neapărată nevoie ca toate lucrurile în viaţă să fie aşa cum ar trebui să fie. Poate era mai bine dacă reuşeai să îţi faci mici plăceri cotidiene. Cum ar fi să zaci în casă, încălţată în papuci şi să te uiţi la concursul Miss Univers. Sau să mănânci prajiturele cu îngheţată de vanilie. Şi mai ales, să ajungi la nivelul şapte al jocului Dragon Master şi să ştii că te mai aşteaptă încă douăzeci de niveluri.
Poate că fericirea este compusă, până la urmă, din mici reuşite fară importanţă (spre exemplu, semaforul care se aprinde la culoarea verde exact când doreşti să tranversezi) şi din mici probleme (cum ar fii eticheta prinsă de tricou care te zgârie şi la care faci alergie) care apar zilnic în viaţa fiecăruia. Poate că toţi avem aceeaşi cantitate de fericire alocată pe zi.
Poate că nu are nici o importanţă dacă eşti o vedetă faimoasă sau un tocilar amărât. Poate că nu are nici o importanţă faptul că unul dintre prietenii tăi moare. Probabil că oamenii au puterea să treacă de toate încercările astea. Şi poate că mai bine de atât nu se poate.
Viaţa ne ordonează relaţiile aidoma unor camere de hotel, fiecare dintre ele însemnând un alt loc din suflet. Intrăm în el cu o geantă de mărime medie, conţinând nimic mai mult decât ce e nevoie, cu freamăt de nou şi chef de viaţă, ca şi când suntem primii oaspeţi şi nimeni n-a mai dormit acolo vreodată. Ca şi când ni s-a predat, la cheie, un palat pe care îl putem decora după propriul gust. Şi începem să o facem. Ne zugrăvim amintirile, ne transformăm visele în ornamente perfect asortate, împrăştiem în aer parfum de altă poveste, alt om, alt loc. Şi rămânem, rămânem o vreme. Până când nu mai avem bani sau, uneori, până când suntem anunţaţi scurt, fără amănunte inutile, că hotelul va fi închis. Atunci ne strângem lucrurile cu care am venit şi poate unul-două în plus (din cele care mereu se adună pe parcurs şi nu ne îndurăm să le lăsăm în urmă). Le îndesăm în geantă şi o forţăm să se închidă (întrucât nu mai avem nici timpul, nici frenezia de a le împacheta meşteşugit). Şi, într-o dimineaţă în care ne trezim, fără ceas, cumplit de devreme, lăsăm uşa să se închidă singură în urma noastră (cu zgomot, ca la orice capăt de fericire), restituim cheia la recepţie şi o tăiem din loc prin lumea largă.
(Anda Docea )
Ca orice fata, am avut perioade in care am asteptat sa apara in viata mea o iubire. Diferita de toate celelalte, speciala , parfumata, profunda.. O iubire care sa-mi coloreze viata in armonie, liniste si fericire, o iubire pura , cinstita, simpla. O iubire care sa-mi imbrace zilele, noptile, lunile, anii de singuratate cu bucurie, cu implinire, cu zambete. Mi-am aprins in suflet speranta si am lasat lumina ei sa-mi ghideze pasii. A trecut ceva timp de atunci, nu am gasit ce cautam sau poate ca ea nu m-a gasit pe mine. Dar, in ciuda tuturor asteptarilor, inima continua sa spere si flacara sperantei continua sa arda. Si parca asteptarea nu mi se mai pare atat de grea cand ma gandesc la iubirea visata, de atata amar de vreme. Si nici ecoul singuratatii nu mai are putere sa-mi strige numele cand eu am pe buze numele iubirii.
Sarbatorile de Pasti sa fie momentul cand sperantele tainice sa iasa la lumina si sa devina impliniri. Sa avem puterea sa castigam respectul oamenilor si iubirea celor dragi. Sa ne bucuram de ceea ce este frumos si sa redescoperim impreuna iubirea. Sa facem lumea un pic mai buna ! Sa aveti parte de cele mai frumoase sarbatori :*
