sâmbătă, 12 august 2017

Grijile de azi, povara de maine...






Suntem atât de încărcați sufletește, atât de grei, încât simplitatea devine un efort care ne epuizează teribil. 
Nu realizăm că purtăm în noi toate frustrările, toate nemulțumirile, eșecurile și regretele decât atunci când este prea târziu și noi suntem deja la pământ. Recuperarea este mai dificilă și mai anevoioasă decât prevenirea. 
Dragilor, lăsăm prea multe lucruri să intre în suflet. De la gânduri și sentimente negative la vorbe aruncate în vânt de oameni fără Dumnezeu. Nu e de mirare că pășim prin viață ca și când am fi bolnavi, ca și când am fi bătrâni, ca și când am fi fără speranță. Cu umerii plecați, capul căzut, privirea în jos nu putem vedea măreția și slava lui Dumnezeu. 
Dragilor, să avem mai multă grijă de sufletele noastre, să ne pese mai mult de ce se întâmplă înăuntrul nostru decât de vorbele și părerile celor din jur. 
Singura părere care contează și merită luată în seamă este a lui Dumnezeu. Atât timp cât îi mergi pe urme, atâta vreme cât încerci să fii copilul Lui nu ai nevoie de validarea celorlalți oameni. Dumnezeu este cel care ne validează. Nu oamenii, nu lucrurile, nu materialul, nu succesul și nu bogăția. 
Sufletul are nevoie de simplitate și ordine. De disciplină și echilibru. Nu-l putem împovăra la nesfârșit cu nimicuri. El are nevoie să respire, să se liniștească, să-și găsească pacea și armonia. Și nu are cum să o facă dacă noi continuăm să-l lipsim de energie pozitivă, de hrană corespunzătoare, de odihnă și meditație.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu