duminică, 17 noiembrie 2013

Uitare. Acceptare.


Aș vrea să dai uitării sentimentele de neputință ce te încearcă. Aș vrea să lași în urmă temerile și neliniștile care îți înconjoară sufletul. Aș vrea să te axezi doar pe lucrurile care contează, care merită concentrarea, dăruirea și pasiunea ta. Aș vrea să ai în minte mereu, ca un motto numai al tău, că iubirea este tot ce contează în viață, că fericirea depinde numai de tine, că poți să ai tot ce îți dorești atâta timp cât ai un țel bine definit în mintea ta. Aș vrea să ai încredere în forța ta interioară și să folosești acest gând atunci când o să te simți neputincios, obosit și mult prea trist. Aș vrea să nu găsești scuze comportamentului tău, momentelor de lașitate, plictiseală sau indiferență. Aș vrea să profiți de fiecare clipă pentru a da tot ce poți, să iei în calcul fiecare lecție pe care viața ți-o predă în mod constant, să te agăți de fiecare oportunitate care îți iese în cale. Aș vrea să dansezi în ciuda picioarelor obosite, să cânți în ciuda vocii răgușite, să te înalți în ciuda aripilor frânte. Aș vrea să înțelegi că numai tu poți găsi calea spre fericire, mulțumire și împlinire sufletească. Aș vrea să nu uiți niciodată oamenii care te-au iubit, care au însemnat ceva în viața ta, care ți-au redat zâmbetele pierdute, încrederea în forțele proprii, visele și speranța uitate. Aș vrea să începi fiecare zi a vieții tale gândind optimist, colorat, mulțumind Domnului pentru tot ceea ce ai, fiind recunoscător vieții și destinului pentru ceea ce ești și pentru că ești. Aș vrea să nu te gândești la trecut, la greșeli, la modul în care ai reacționat în diverse situații cu tristețe, dezamăgire, rușine, ci cu pricepere, maturitate și înțelepciune. Aș vrea să nu te resemnezi în fața faptului împlinit și să nu ști ce este supunerea. Ești propriul tău stăpân și nu trebuie să te lași influențat de nimeni în viață. Aș fi vrut să-ți pot spune toate acestea înainte de a da piept cu viața. Aș fi vrut să te pregătesc înainte de marele meci al vieții, dar toate aceste lecții au scopul și timpul lor. Nu te dezice de oamenii care te iubesc, de ceea ce ești tu în interior, de principiile însușite, de valoarea ta. Ești un luptător în ciuda pierderilor suferite și fiecare cicatrice de pe trupul și sufletul tău reprezintă curajul și forța ta.

Remember to dream


Atunci când visezi ești un alt om, un alt „ tu ”. Un om mai vesel, mai optimist, mai ușor, mai tânăr. Însăși viața devine mai plăcută atunci când mintea ți-este plină de culoare și speranță iar sufletul debordează de frumos și lumină. Visele curăță inimile celor care au uitat că viața se poate trăi și se poate simți și altfel. Visele sunt dătătoare de pace interioară, de relaxare, de încredere. Visul e medicamentul ideal pentru stări de insomnii, de apatie sau amărăciune. Nu contează cât de mic sau insignifiant este el, important este că există undeva într-un colțișor al minții tale și continuă să se dezvolte pe măsură ce trece timpul. El poate fi idealul la care râvnești dintotdeauna sau poate fi doar greutatea care echilibrează balanța vieții. Visăm la o carieră perfectă, la o viață ca-n filme, la o iubire ca-n povești, la un loc al nostru în lume. Toate acestea se pot împlini dacă există un mugure, o sămânță în interiorul nostru care să-l înrădăcineze adânc în mintea și în sufletul nostru. Un om nu poate trăi fără vise.Poate respira în cel mai bun caz, poate merge dar nu poate trăi în adevăratul sens al cuvântului, nu poate simți cât de frumoasă și perfectă este viața, nu se poate bucura de micile daruri și surprize care ne sunt rezervate, nu poate zâmbi la fel de inocent ca și ceilalți visători. Oamenii fără vise sunt ca și oamenii fără suflet, goi, singuratici, dezolanți, cenușii. 
Amintiți-vă cât de frumos este să visați și să va lăsați purtați de forța lor magică. Amintiți-vă că un vis împlinit este un dar neprețuit, o șansă unică de care ați profitat. Amintiți-vă că visele nu au vârstă și precedent, și că fiecare vis născut din pasiune și dorință este un vis pe jumătate îndeplinit. Nu vă fie teamă că visele vă vor schimba în oameni naivi sau solitari, din contră va fi o schimbare în bine. 

Intelege...


Înțelege că orice s-ar întâmpla viața continuă să meargă. 

Înțelege că după fiecare zi vine noaptea și după fiecare durere, liniștea. 
Înțelege că nu ești singur și că oricând ai nevoie de ajutor este suficient să ști cum și când să-l ceri. 
Înțelege că iubirea este tot ce ai nevoie ca viața ta să fie pe deplin fericită și că sufletul ca să cunoască împlinirea are nevoie de iertare și generozitate. 
Înțelege că durerea ta poate fi și durerea altora și că iertarea poate șterge orice urmă de resentiment din sufletul tău. 
Înțelege că ai pentru ce să fii recunoscător, ai pentru ce să spui „ mulțumesc ”, ai pentru ce să speri și să trăiești. 
Înțelege că fiecare parte din tine se schimbă în timp dar numai tu poți alege modul în care aceasta se poate reflecta în tine. 
Înțelege că ai nevoie de Dumnezeu în viața și în inima ta și că orice lucru îl poți duce la final cu ajutorul lui. Înțelege că în ciuda certurilor și a înțelegerilor de care ai parte , viața este frumoasă și plăcută, și că orice se poate îndepărta cu iubire simplă și necondiționată. 
Înțelege că ceea ce ai este o binecuvântare și primește-o în tine. 
Înțelege că fiecare rază de soare este menită să ne reamintească că îl avem pe Dumnezeu printre noi și că el este oricând pregătit să ne primească rugămințile și dorințele. 
Înțelege că viața se manifestă doar prin iubire și prin profunzimea sentimentelor tale, nu te sfii să iubești, să ierți, să dăruiești, să zâmbești, să ajuți pe cei care au nevoie de puțină mângâiere. Înțelege că timpul se scurge cu nepăsare, iar „mâine ” nu este promis niciunuia dintre noi. Înțelege că momentul prezent este tot ce avem și tot ce ne trebuie în călătoria noastră numită „viață ”.

Si daca...


Și dacă oamenii te dezamăgesc ori te trădează, iartă-i și acceptă-i așa cum sunt. 

Și dacă greșelile lor ți se par de neiertat, uită-te în sufletul tău și abia apoi decide. 
Și dacă zilele ce vin ți se par grele, triste și cenușii, privește în jurul tău și mai apoi suspină, dar nu înainte de a vedea frumusețea ce te înconjoară. 
Și dacă nimic nu îți iese așa cum ți-ai dorit, înainte de a-ți pierde încrederea și speranța luptă cu pasiune și dăruire pentru ceea ce îți dorești. 
Nu poți renunța înainte de a încerca măcar. 
Și dacă totul îți pare lipsit de sens iar tu te simți apatic și plictisit, înarmează-te cu visuri, cu dorințe, cu obiective. Este și normal să te simți uitat dacă nu ști pentru ce trăiești. 
Și dacă simți că nu ești iubit și înțeles ridică-ți privirea spre cer și mai gândește-te odată. 
Și dacă vreodată te vei mai simți încercat, răpus sau chinuit de gânduri negre înalță o rugăciune și lasă-te cuprins de pacea binefăcătoare a Domnului. 
Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei. 

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Viața și tu



Viața te va testa. Te va supune la examene dificile și te va forța deseori să iei decizii dureroase. Viața nu-ți va asculta plângerile, cererile sau rugămințile. Lacrimile tale nu o vor impresiona și nici schimba. Va rămâne la fel de dură ca o stâncă, îți va testa limitele, îți va măsura forța și credința. Viața este o serie de încercări, unele pozitive, altele negative, fără de care nu am reuși să ne maturizăm. Ne mângâie atunci când simte că suntem la limită, ne trimite uneori speranța ca mesager al curajului, ne protejează și ne supraveghează fiecare pas. Se mâhnește atunci când îi înșelăm încrederea, suferă atunci când sufletul nostru este îngenunchiat, tresare atunci când facem o mutare greșită care ar putea nărui totul.
Viața te va pune la încercare. E un fapt. Secunda următoare poate fi testul final. Nu poți să ai certitudinea dar trăiești cu îndoiala în gând. Și ai două variante, poți să trăiești fiecare clipă cuprins de temeri sau poți să ai curajul de a alege să lupți. Nu vei ști dacă ești învingător, dar cel puțin vei ști despre tine că ești un luptător adevărat. Nu este nimic mai laș decât acela care nu îndrăznește să ridice privirea din pământ și să vadă cerul în toată splendoarea sa.
Viața trebuie privită ca o pânză albă, curată. Poate rămâne definitv în starea actuală sau poate deveni un tablou plin de culoare și magie. Putem alege să nu ne murdărim, să nu ne zbatem, să privim pentru totdeauna la pânza albă din fața noastră. Vom avea satisfacția că este curată, dar ce păcat că va fii goală, lipsită de sentiment.
Nu cred că așa ți-ai dorii să arate viața ta. Nu cred că fericirea și împlinirea sufletească va ajunge la tine dacă vei decide să stai și să privești. Nu cred că ți-ai putea imagina o astfel de viață, fadă, lipsită de emoție și sentiment. Ia pensula în mână și pune în mijlocul imensității albe o pată de culoare. Zâmbește, simte, trăiește viața așa cum îți dorești, luptă și învață permanent, nu-ți fie teamă că nuanța nu se va asorta la noul tu, deschide-te și cunoaște-te în noua formulă.
Viața poate fii dură, îndârjită, încăpățânată, indolentă uneori, însă întotdeauna îți va oferii o șansă nouă de care să te prinzi și să profiți. Mergi pregătit pe drumul tău, cu ochii larg deschiși și suficient curaj cât să izbândești.

duminică, 29 septembrie 2013

Primul ” te iubesc ”



Mi-ai spus în sfârșit că mă iubești. Nu s-a cutremurat pământul, în schimb mi s-a cutremurat sufletul. De așteptare. De neliniște. Iar mai apoi de o imensă plenitudine. Te iubesc - un cuvânt atât de simplu, dar atât de complicat. Îl putem spune zilnic, și unii din noi o fac cu obișnuința cu care spun ” bună ziua ” sau ” ce faci ? ” , dar care numai când se lasă așteptat capătă valențe extraordinare. Pare ușor de spus. Pare simplu. Dar numai un om îndrăgostit poate simți diferența, puntea care te poate aduce mai aproape sau te poate îndepărta definitiv de persoana iubită. Poate fi un vis devenit realitate când iubești iar iubirea este reciprocă. Altfel, se transformă într-o iluzie, iar mai apoi o dezamăgire. Eu am spus prima ” te iubesc ”. Îmi amintesc când am făcut-o. Secunda. Chiar și respirația de dinainte. Aveam totul calculat în minte , exact momentul în care să-l arunc între noi doi. Însă soarta sau viața a făcut în așa fel încât să nu pot scoate nici măcar un sunet deși voiam din toată inima să-ți strig că te iubesc. Ba chiar voiam să-ți pândesc reacția de după, privirea, gura, trupul. Voiam să văd dacă știai ce simt pentru tine, dacă erai conștient de imensa fericire din interiorul meu. Voiam să știu dacă erai la fel de tulburat ca și mine. Nu am făcut nimic din ceea ce crezusem că sunt în stare să fac. Te-am privit doar și am înțeles într-o secundă că iubirea nu este un joc de cuvinte, că ” te iubesc-ul ” meu spus șoptit putea să nu fie suficient pentru tine. Și am așteptat confesiunea ta. Am așteptat un semn. Un gest. O privire. Și a venit tocmai când m-am așteptat mai puțin. Ca un fulger care a brăzdat cerul existenței mele. Ca o lacrimă pe obrazul însetat. Și te-am iubit mai mult decât crezusem vreodată. Și am plâns. De fericire. De împlinire. De iubire. De vise împlinite și dorințe tăinuite.
Astfel, ai făcut din primul ” te iubesc ” o iubire eternă și din câteva sentimente și nopți fierbinți o întreagă viață. Imaginația mea se oprește aici, la tine, la mine, la noi, la te iubesc-ul rostit solemn printre sărutări fierbinți, la cei patru pereți între care iubirea noastră a devenit motto-ul nostru de zi cu zi. Și te iubesc în fiecare zi în sute de feluri diferite, încât iubirea mă umple de tine, de frumos, de simplu și de minunat încât nu mai simt nici sete , nici foame , nici greutățile vieții. Nicicând nu m-am simțit mai ușoară, mai frumoasă, mai plină de viață ca acum. Nicicând nu am crezut că iubirea poate fi un minunat înlocuitor al speranței, al forței, al încrederii și al curajului. Dar iată, că cel mai simplu cuvânt, cele mai naturale sentimente conduc la acest miracol numit - iubire.

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Mulțumesc ...



... pentru promisiunile pe care nu le-ai ținut 
... pentru cuvintele pe care nu le-ai spus 
... pentru visele care s-au dovedit a fii iluzii
... pentru timpul pe care nu mi l-ai dăruit 
... pentru sentimentele pe care nu le-ai simțit 
... pentru ziua de azi pe care nu avut-o niciodată 
... pentru emoțiile pe care le-ai trezit în mine și care m-au ajutat să devin persoana care sunt astăzi 
... pentru lacrimile care mi-au curățat sufletul și mintea 
... pentru tăcerile dintre noi , care mi-au dovedit că nu suntem suflete pereche 
... pentru momentele de rătăcire care te-au îndepărtat de lângă mine, pentru răspunsurile pe care nu mi le-ai dat , pentru că m-ai făcut să te văd așa cum ești în realitate, pentru că mi-ai deschis ochii și inima și m-ai făcut să realizez că de fapt iubeam o himeră. 

duminică, 22 septembrie 2013

Fără teamă ...


Există în interiorul nostru o forță nebănuită, un cumul de sentimente și emoții care combinate ne fac să plutim deasupra problemelor și a situațiilor dificile cu care ne confruntăm zilnic. 
Există o asemenea armă înăuntrul nostru, care se declanșează în momentul în care mintea și sufletul găsesc calea de mijloc , și care se îndreaptă asupra celor mai insistente și profunde situații.
Există o asemenea putere magică în fiecare dintre noi, magie care ne insuflă dorința de a reuși, de a învinge , de a ne putea ridica de mii de ori dacă ar fi cazul.
Există forța credinței, a încrederii, a speranței, a luminii, a iubirii și a iertării. Dacă deții controlul acestor sentimente deții controlul asupra întregii tale vieți.
Nu-ți fie teamă să te încrezi în forțele proprii, să-ți asculți instinctul, să iei decizii pe baza sentimentelor și trăirilor tale. Nu-ți fie teamă că vei face greșeli, că vei rătăci calea , că-ți vei tulbura viața, adesea corabia care pare că se scufundă sub forța furtunii va pluti liniștită pe marea calmă, lipsită de valuri. În ciuda temerilor noastre trebuie să avem convingerea că vom ieși învingători , indiferent de modul în care reușim să facem față vieții și destinului.

Nu putem să ...


Nu putem schimba multe lucruri în viață dar cele care pot fi merită tot efortul și concentrarea noastră. 
Nu putem fi în multe feluri, uneori din cauza orgoliului , alteori din cauza prostiei, dar putem face tot posibilul de a ne schimba, de a evolua pozitiv, de a ne maturiza înțelept.
Nu putem face pe toată lumea să ne iubească dar putem să le dăruim iubirea, respectul și adevărul celor care ne primesc în inimile lor, celor care nu se tem să ne demonstreze zilnic afecțiunea, celor care sunt alături de noi indiferent de moment.
Nu putem fi veseli și optimiști întotdeauna, dar putem fi în majoritatea timpului, dând uitării sau pur și simplu evitând să ne consumăm inutil, să ne îngrijorăm sau să ne frământăm pentru lucruri sau oameni pe care nu aveam puterea de a-i schimba.
Drumul nostru în viață trebuie să fie clar și definit în mintea noastră. Nu ar trebui să simțim îndoieli sau temeri în clipa în care ne-am decis asupra rutei, acest lucru poate avea consecințe grave asupra noastră și a lucrurilor pe care ni le dorim.
Nu putem fi perfecți însă putem încerca ca prin acțiunile și deciziile noastre să ne apropiem de perfecțiune, o perfecțiune pe care doar mintea o poate definii și doar inima îi poate da sens. 

fragment ” CONFESIUNI ”


Am dăruit fără să aștept ceva la schimb. Am dăruit zâmbete, căldură, iubire, iertare, optimism . Am dăruit tot ce am avut, unora le-am dăruit părți din mine, altora bucăți din sufletul meu. Am dăruit tot ce a fost mai frumos și mai strălucitor, mai interesant și de preț. Am dăruit fără să stau pe gânduri, fără să-mi pun întrebări, fără să simt teamă sau neliniști. Am dăruit și nu am cerut nimănui nimic înapoi.
Însă darurile s-au împuținat. Au devenit din ce în ce mai nesemnificative, și-au pierdut strălucirea și frumusețea. Pe zi ce trecea pierdeam din ce în ce mai multe. Mă simțeam goală, săracă, ieftină. Nu mai aveam nici măcar un singur lucru pe care să-l păstrez pentru a-mi ține de cald. Totul fusese dăruit. Eu fusesem dăruită și împărțită în milioane de părți. Cum puteam să mă adun ? În ce direcție să pornesc ? Am realizat atunci, în tăcerea rece și sumbră dintre întrebări că am dăruit nu prea mult ci cui nu trebuia. Bucăți întregi din sufletul meu dăruite unor oameni care nu le meritau, care nu știau ce să facă cu darul meu. Părți întregi din mine, din gânduri , din sentimente, din trăiri aruncate aiurea în mii de direcții. Ce risipitoare am fost, mi-am spus în gând. Cât de repede și cât de ușor am renunțat la daruri neprețuite în favoarea așa zișilor ” prieteni ”. Cât de ciudat a fost să simt oboseală, neputință, neliniște în comparație cu zilele în care aceste sentimente mi-erau necunoscute.
A dărui este miraculos, înălțător, magic. A ști cui să dăruiești și în mâinile cui să-ți așezi neprețuitul dar este foarte greu , dacă nu imposibil. Eu nu m-am gândit niciodată că darurile mele or să fie privite de ochi necunoscători, de minți și de suflete care nu realizau adevărata valoare, de oameni prea simpli ca să realizeze că darul este un adevărat diamant și că valoarea lui este inestimabilă.
Am pornit în prima mea călătorie. Am plecat pentru a mă regăsi, pentru a-mi răscumpăra darurile, pentru a mă completa. Bucată cu bucată, piesă cu piesă am început a-mi aduna componentele. Nici acum, după atâta amar de vreme nu am reușit să le găsesc pe toate. Sunt încă incompletă, sunt încă un vas din care picură deseori lichid dar am credința că voi reuși să găsesc și ultimele bucăți pierdute. Poate nu voi mai fi niciodată la fel de pură și naivă ca în trecut, poate nu voi mai putea dărui la fel de senin și generos părți din mine, poate nu voi mai permite nimănui să mă cunoască așa de bine cum au făcut-o alții. Poate timpul își va spune cuvântul , poate îmi va șopti cândva că totul va fi bine și poate că îl voi crede. Dar până atunci, mă voi opri din a dărui. Mă voi opri din a spera că nu toți sunt asemeni celor care au luat fără să dea, celor care nu au privit în urma lor, celor care m-au pustiit și m-au rănit de moarte. Mă voi opri din a gândi că mai există cineva care să-ți primească darul și să vadă în el mai mult decât un zâmbet, mai mult decât un gând, un suflet care vrea să creadă mai mult decât oricând. 

Alegând


Alegând speranța m-am regăsit pe mine cea din trecut, cea pe care am dorit să o uit, să o las undeva în urmă. 
Alegând prezentul m-am detașat de regretele și dezamăgirile trecutului, un trecut care m-a schimbat și m-a transformat complet. 
Alegând viața și necunoscutul am întins mâinile către viitor, un viitor despre care îmi place să gândesc că va fi blând, colorat, plin de iubire și armonie.
Alegând iubirea și iertarea mi-am acordat o șansă nouă, o a doua parte din romanul vieții mele pe care-l scriu zi de zi , clipă de clipă.
Alegând să aleg și să nu fiu constrânsă de nimeni și nimic am câștigat un lucru neprețuit - dreptul la viață. Acum pot să fac lucruri care mi se păreau neobișnuite, să iubesc oameni unici prin felul lor de a fi, să accept lucruri și să înțeleg sentimente cărora nu le dădeam importanță. Acum viața nu-mi mai este umbrită de norii neîncrederii, iar toamna, ei bine nu mai trezește în sufletul meu melancolie și tristețe ca altădată. Mă simt cumva o nouă ” eu ” , renăscută din cenușa propriilor greșeli, transformată într-o femeie puternică, caldă, iubitoare , încrezătoare.
Alegând să cred și să mă încred în puterea și iubirea lui Dumnezeu am cunoscut împlinirea. Sunt un om obișnuit dar unic prin felul său. Și mă iubesc pentru ceea ce am devenit astăzi. Și sunt recunoscătoare fiecărei clipe care a reușit să-mi coloreze sufletul, fiecărui moment în care am simțit binecuvântarea și iubirea Lui.

miercuri, 11 septembrie 2013

Scrisoare de la Dumnezeu


"M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă...
Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi
cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie
măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această
placere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am
aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori
pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin
timp din timpul dăruit ţie.
Al tău Tată, Dumnezeu.

duminică, 8 septembrie 2013

Fragment - ” Confesiuni ”


” - Este în regulă să simți tristețe și melancolie câteodată. Este în regulă să vrei să te izolezi și să te lași îmbrățișat de singurătate. Este în regulă să simți că vrei să plângi, că vrei să te oprești , că vrei un moment de liniște și pace în viața ta. Este în regulă să te simți sufocată de griji și frământări, de întrebări , de necunoscut. Este în regulă să simți că nu mai poți, să simți că ai nevoie de o schimbare, să simți că totul în jurul tău se destramă și că nu poți face nimic în această privință. Este în regulă să te simți obosită, apatică, nervoasă, neliniștită, pesimistă, abandonată. Este în regulă să simți nepăsare, dezamăgire, regret, să simți că vrei să te întorci în timp, să repari greșeli, să ai alte reacții, să iei alte decizii. Este în regulă să te simți lipsită de viață, plictisită, supărată, măcinată de întrebări.
Suntem oameni, iar oamenii greșesc. Nu este o scuză, este realitatea. Toate aceste sentimente sau resentimente au un rost al lor. Este în regulă să le simțim fiindcă le trăim în această viață. Fie că plângem , râdem, urâm, iubim, sau iertăm, fiecare din aceste sentimente au locul lor în sufletul nostru. Nu trebuie să ne blamăm fiindcă nu putem fi perfecți. Nu putem să ne certăm sau să fim supărați fiindcă ne-am permis să ne simțim neputincioși în fața vieții. Toate obstacolele pe care le întâmpinăm în drumul nostru sunt trecătoare. Azi sunt, mâine nu. Așa suntem și noi pe acest pământ. Trecători. De aceea este în regulă să nu ne simțim întotdeauna bine, să nu ne simțim întotdeauna fericiți sau mulțumiți.
Dar știți ce nu este în regulă ?
Nu este în regulă să nu facem nimic în această privință. Nu este în regulă să ne lamentăm, să ne dăm bătuți, să renunțăm. Nu este în regulă să abandonăm lupta, să nu ne înarmăm împotriva tuturor încercărilor. Nu este în regulă să avem impresia că putem trăi pentru totdeauna în acest fel, supărați pe viață, pe oameni, pe timp, pe noi. Nu este în regulă să nu ne schimbăm, să nu profităm de lecțiile gratuite pe care ni le oferă viața, să nu ne agățăm cu putere de primul colac de salvare, să nu profităm de iubirea și suportul celor dragi. Nu este în regulă să stăm și să privim secundele cum se scurg și să ne dorim să nu mai apucăm o nouă zi. Nu este în regulă ca resentimentele să-ți întunece judecata, să nu-ți permită să vezi și partea frumoasă, partea bună a lucrurilor, oamenii minunați care sunt alături de tine. Nu este în regulă să persistăm în nebunia noastră că nu am fii oamenii de care au nevoie cei dragi , oamenii frumoși și perfecți la care ei se așteaptă, că nu am putea avea o viață fericită și plină de iubire. Nu este în regulă să simțim că nu merităm iubire, iertare și blândețe, că nu merităm o a doua sau o a treia șansă, că nu suntem suficienți de buni încât să avem parte de lucruri minunate. Nu este în regulă să crezi că nu ai nevoie de oameni, de căldură, de suport, de cuvinte de încurajare. Și nu este în regulă să crezi că lumea întreagă te-a părăsit sau că Dumnezeu și-a întors fața de la tine. El va întotdeauna lângă tine, indiferent că treci prin momente de bucurie sau de tristețe și încercări. Oamenii care te iubesc vor fi întotdeauna alături de tine și te vor ajuta să traversezi acele momente de încercări la care ești supus, dacă tu le vei permite. Nu este în regulă să nu vrei mai mult de la viață și sa nu depui toate eforturile pentru a avea lucrul visat. Nu este în regulă să-ți micșorezi ambițiile, să pui lacăt viselor , să îndepărtezi lucrurile care-ți luminează viața.
Profită de timpul pe care îl ai la dispoziție, de fiecare clipă dăruită ție, de iubirea și grija lui Dumnezeu pentru copiii lui. Adu-ți aminte că ești om și că ești predispus la greșeli însă nu persista în neputința ta, trezește-te la realitate, la viață și fă tot posibilul pentru a demonstra că ești genul de om care nu se lasă doborât niciodată, care se ridică după fiecare rundă și așteaptă pregătit să înfrunte necunoscutul. ”

luni, 26 august 2013

Întotdeauna


Întotdeauna va exista iubire pentru cei care vor să o primească și să o dăruiască la rândul lor. Întotdeauna va exista speranță pentru cei care nu se tem de provocări și necunoscut. Întotdeauna va exista magie pentru cei cu sufletele pline de sensibilitate și frumos, pentru cei care reușesc să văd dincolo de înveliș , pentru cei care nu se îndoiesc de forța și curajul lor .Întotdeauna va exista ziua de astăzi și momentul prezent pentru cei care reușesc să se bucure de fiecare lucru mărunt și să întâmpine totul cu optimism și credință. Întotdeauna va exista sentimente sincere și lucruri minunate pentru cei care se vor teme să trăiască momentul prezent și să privească înspre ziua de mâine cu speranță , iubire și blândețe. Întotdeauna va exista o cale pentru cei rătăciți dar încrezători, întotdeauna un loc ferit și cald de intemperii pentru cei năpăstuiți , pentru cei în căutare de adevăr și cunoaștere, pentru cei bogați spirituali. Întotdeauna va exista plenitudine și fericire pentru care vor reuși să dărâme propriile limitări, bariere și să se ridice curajoși împotriva resentimentelor și a regretelor. Și întotdeauna , dar ÎNTOTDEAUNA va exista o a doua șansă. Ai răbdare ! Ai curaj ! Rezistă ! Și nu va fii în van . 

Confesiuni



” În ochii tăi îmi regăsesc pacea, îmi văd sufletul oglindit și mă văd așa cum sunt, așa cum mă vezi - fără mască, fără minciuni, fără adaosuri. În ochii tăi propriile-mi întrebări găsesc răspunsuri, propriile-mi neliniști găsesc oaze de liniște, propriile-mi griji găsesc speranță și iubire. Nu am nevoie să pun întrebări și nici să cer explicații, fereastra ochilor tăi este destul de curată ca să văd înăuntru. Nu am nevoie de promisiuni, nici jurăminte , ci am nevoie să lași întotdeauna fereastra deschisă pentru mine, indiferent de vreme, indiferent de timp. Am nevoie să știu că voi fi întotdeauna binevenită și privirea ta senină îmi va zâmbi mereu , indiferent de anotimp sau intemperii. În ochii tăi pot afla tainele atâtor necunoscute și știu că nu mă voi mai teme niciodată, și știu că dacă te am pe tine atunci voi avea și fericirea. Tu și cu ea sunteți unul și același lucru, iar ochii tăi spun același lucru , gândesc și simt aceeași emoție ca și ai mei de altfel. Ochii noștri vorbesc o limbă necunoscută, străină dar familiară în același timp. Ai tăi, de un albastru deschis ca cel mai senin cer de vară, ai mei , de un negru profund, ca cea mai tare cafea a dimineții. Atât de diferiți, dar totuși atât de perfecți împreună. Există un drum al ochilor spre inima ta și acela este drumul pe care doresc să-l parcurg, indiferent de distanță, de timp sau greutăți. M-am uitat în ochii tăi cu ochii mei și ne-am văzut pe noi. O asemenea fericire merită orice. Un asemenea tablou, toți banii din lume. ”
Fragment din ” Confesiuni ”

duminică, 21 iulie 2013

Confesiuni ( fragment )


Bună dimineața, iubite !!!
Privesc la ceașca de cafea din fața mea și îți văd chipul. E singura amintire de la tine care nu-mi trezește durere și tristețe. Este singurul moment care nu-mi aduce lacrimi în priviri și în suflet. Totul e la fel cum ai lăsat. Ceașca de cafea îți așteaptă răbdătoare buzele. Se pare că ea știe cum să-și ascundă nerăbdarea, lucru pe care eu nu am reușit să-l învăț. Cafeaua nu are același gust, poate fiindcă nu ești tu aici, așa că am renunțat să mai beau în lipsa ta. De fapt , am renunțat la multe în lipsa ta. Chiar și la o parte din mine. Nu aveai acest drept și totuși nu simt că m-ai forțat în vreun fel, pare că eu ți-am cedat de bunăvoie privilegiul de a-mi stăpâni inima și trupul. Ciudat, nu ? Sau cel puțin așa îmi pare acum. Ești departe. E dimineață. Din nou. Îmi amintește de diminețile noastre. De neobișnuitele obiceiuri. De scurtele clipe de tandrețe. De micile sărutări furate între sorbituri de cafea. Amintirile vin și pleacă. Uneori se instalează durerea, singurătatea și tristețea printre ele. Alteori speranța. Numai țin evidența timpului, fiindcă trecerea lui ireversibilă nu face decât să-mi accentueze starea de tulburare. Diminețile nu-mi plac. Nu fără tine. Tu obișnuiai să-mi faci diminețile magice, pline de iubire, de zâmbete și ” te iubesc-uri ” șoptite printre îmbrățișări. Tu le dădeai culoare și frumusețe, le făceai strălucitoare , minunate, superbe. Tu aduceai soarele în camera și în viața noastră, tu făceai totul, dar cumva toate astea numai au nici o importanță acum. Nu-mi pasă dacă e ploaie sau dacă e soare, dacă e dimineață sau prânz, dacă e primăvară sau toamnă. În mine se simte o iarnă teribilă și o pustietate notorie. Te-aș întreba de ce ai plecat și nu te-ai gândit nici măcar o secundă la ce ai lăsat în urma ta. Te-aș întreba o mulțime de lucruri dar ce importanță mai au acum când nimic nu vindecă golul din suflet și de lângă masa de cafea.
Bună dimineața, iubite,  și totuși ce dimineață fără tine ....

sâmbătă, 20 iulie 2013

În căutarea fericirii


Caută în întuneric lumina, în minciuni adevărul, în viață credința , în inimi iubirea. 
Fii căutătorul propriei fericiri, fii vânătorul sentimentelor curate, al prieteniei adevărate , al iubirii sincere.
Când picioarele îți vor obosi , nu abandona, mergi înainte cu inima.
Când sufletul va cunoaște dezamăgiri și tristeți nu ceda sub greutatea lor , ci mai degrabă învață-l cum să plutească deasupra lor.
Când mintea îți este obosită și țelul ți se pare mai îndepărtat ca oricând , trage aer în piept , înalță o rugăciune și lasă-te cuprins de de mâinile nevăzute ale Tatălui ce vine în ajutorul tău.
Amintește-ți că visele se nasc din contopirea sufletului și a minții , din tot ce rămâne nespus , nestrigat, uitat în interiorul nostru.
Amintește-ți că fiecare zi îți este dată pentru a trăi frumos, pentru a visa îndrăzneț, pentru a te bucura de viață.
Amintește-ți toate astea și visele tale se vor împlini unul câte unul.

Adio , te iubesc !!!


Fugi. De mine. De tine. Ți-e teamă. Dar nu ești singurul. Și mie îmi este teamă. De clipa de astăzi, de cea de mâine, de noi. Ne-am schimbat , deși când ne privim nu reușim să observăm cât de mult. Până și privirea s-a schimbat într-o negură cețoasă. Nu mă mai privești cu aceiași ochi. Nu mai simt aceeași emoție la atingerea ta. Nu pot decât să presupun că la fel simți și tu. Altădată, cuvintele ne erau prietene. Astăzi, ele sunt dușmanii inimilor noastre, căci se privesc în tăcere dar nu mai înțeleg și nu mai simt nimic. Nu știu ce a distrus magia dintre noi. Nu știu cine a încărcat aerul dintre noi și a devenit irespirabil. Nu știu cine ne-a schimbat și cu ce motiv. Nu știu de ce nu ne mai putem privi în ochi. Nu știu de ce nu mai dormim unul în brațele altuia. Totul a devenit straniu și greu de dus . Mă simt de parcă aș purta o povară imensă în suflet și nu o pot lăsa jos. Îmi simt sufletul chinuit, mintea tulburată și îmi vine să plâng. Pentru mine. Pentru tine. Pentru noi. Deși nu vrem să spunem cuvântul final, în sinea noastră îl strigăm și îl blestemăm. S-a terminat. A fost minunat. A fost magic. Dar până și lucrurile minunate au sfârșitul lor. Te-aș îmbrățișa ca să-ți redau zâmbetul pe care tot eu l-am furat cumva, deși nu știu cum a fost posibil. Încerc să-mi spun că a fost timp irosit. Că a fost o alegere proastă. Tu și cu mine. Dar nu a fost așa. Timpul scurt pe care l-am avut amândoi a fost cel mai frumos dar de la viață. Am descoperit în mine puteri nebănuite, sentimente complet necunoscute, o nouă eu. Tu ai făcut asta pentru mine. Și nu pot să te urăsc. Și nu pot să te uit. 
Mâine va fi un nou început. Pentru fiecare dintre noi. Mâine, va însemna o altă bucată dintr-un alt timp. Ne vom aduce aminte unul de celălalt, ne vom căuta în chipurile și trupurile celorlați, ne vom plânge în tăcere destinul și vom spera la o altă iubire. Cel puțin la fel de intensă ca și asta. Mâine, vom desena o altă inimă și un chip. Mâine, nu va însemna același lucru pentru amândoi. Poate ne vom reîntâlni cândva, ca doi prieteni vechi , și ne vom împărtăși povestea. Sau poate ne vom reîntâlni dar ne vom preface că suntem doi străini și vom trece unul pe lângă celălalt. Cine poate ști ce se va întâmpla cu adevărat ? Cine poate ști de ce ne este dată durerea ? Să ne schimbe ? Să ne maturizeze ? Să ne rupă unul de celălalt ? Să ne măsoare iubirea ? S-a terminat. În urma noastră rămâne un loc gol, dezolant și o poveste neterminată. Rămân două suflete chinuite de aceeași soartă, de aceleași amintiri, legate de aceeași ață invizibilă numită destin. Ce păcat. Ce irosire. Ce singurătate. O mare de gânduri și amintirea chipului tău. Privește-mă în ochi să-ți pot citi durerea. Privește-mă în suflet să-mi poți suferința . Haide să privim pentru ultima oară și apoi să ne luăm rămas bun. ” Te iubesc ” rămâne doar amintirea unui ecou, ” Adio ” cuvântul de azi. 
( fragment din Confesiuni ) 

joi, 18 iulie 2013

Cuvinte de bine



To laugh often and much; to win the respect of intelligent people and the affection of children; to earn the appreciation of honest critics and endure the betrayal of false friends; to appreciate beauty; to find the best in others; to leave the world a bit better, whether by a healthy child, a garden patch or a redeemed social condition; to know even one life has breathed easier because you have lived. This is to have succeeded." - Ralph Waldo Emerson

"Ca să ajungi la linia de finiș cu zâmbetul pe buze, nu trebuie să alergi, ci doar să mergi la pas, ca și cum ai face o plimbare în jurul lacului. Singura unitate de măsură care contează, dincolo de timp și de viteză, este ritmul inimii în fața frumuseților lumii. Iar bucuria sinceră, fie ea și una măruntă, de duzină, nu poate fi niciodată o pierdere de vreme." Diana Florina Cosmin


miercuri, 17 iulie 2013

Cuvânt înainte : Singurătate


Singurătatea devine cu timpul parte din tine. Nu înțelegi de ce. Nici cum. Dar o simți. Ca pe o prezență constantă în viața ta, ca pe cineva familiar în brațele căruia alergi să te adăpostești de vremea rea.
( ... ) Tânjeam în sinea mea după viață. După râsete. După prietenie. După vorbe bune. După compania celor dragi. Dar , deși închideam ochii încercând să uit trecutul, acesta îmi persista în suflet făcându-mă să vreau să mă scufund din nou în marea de singurătate. Uitasem cum să mă bucur de fiecare moment, cum să trăiesc timpul dintre ” azi ” și ” mâine ” , cum să fiu eu însămi. Singurătatea îmi răpise mult prea mult dar eu nu îmi dădeam seama. Uneori, mă simțeam chiar bine în starea mea de izolare. Nu voiam să aud și să văd nimic din ceea ce se întâmpla în afara bulei mele ( ... )
Pentru unii singurătatea este o pedeapsa. Eu am privit-o în schimb ca pe o salvare. În momentul acela nu căutam decât un loc în care să mă ascund ca să-mi ling rănile. Și l-am găsit deși știam că pe termen lung, singurătatea nu este un bun tovarăș. Cu timpul izolarea mea a devenit mai acută și nevoia mea de depărtare tot mai astringentă. Mi-am dat seama mai târziu că singurătatea se poate transforma dintr-un prieten într-o armă îndreptată asupra ta. Deși, în momentele cele mai dificile ale vieții, omul înclină să-și revină retrăgându-se în singurătatea ființei sale, se poate sustrage acesteia doar luptând și dorind să o ia de la început. Cei mai slabi dintre noi vor ceda. Se vor izola. Se vor pierde ca entitate. Se vor prăbuși în brațele singurătății și nu vor mai reuși să se rupă din aceasta îmbrățișare egoistă. Sigur, mai există și cealaltă jumătate, oamenii puternici, maturi, înțelepți care înțeleg la timp că singurătatea și izolarea nu sunt soluții permanente și vor găsi calea spre lumină și viață. Din nefericire, se vor schimba. Tu te vei schimba. Nu vei mai fi aceeași persoană plină de viață, optimistă, încrezătoare, tânjind după iubire și fericire. Vei fi martorul tăcut al unei experiențe unice, veteranul întâlnirii cu singurătatea. Vei fi plin de cicatrici și le vei purta cu mândrie, dar nu vei mai fi același niciodată. Asta, face singurătatea din noi. Asta a făcut din mine. Asta va face din fiecare. Ne va smulge bucăți din noi, din suflet, se va hrăni din durerea noastră și ne va alimenta neliniștile. Viața m-a învățat că singurătatea este preferabilă multora , nu pentru că nu am avea curaj să mergem mai departe ci pentru că avem nevoie de puțin timp, de puțină răbdare și un strop de liniște. ( .. )
Singurătatea a făcut parte din mine. Am luat-o cu mine la masă, în pat, în parc, în locuri publice, în locuri intime, în viața mea. I-am făcut loc între sentimente și m-am lăsat purtată de calmul și povestea ei. Nu renunțasem să mai trăiesc, renunțasem de fapt la mine. Deziluziile, dezamăgirile, tristețile și trădările te fac într-un târziu să vrei să renunți la tot. Să ieși cale de un gând din viața ta și să privești din afară, ca un spectator mut, la modul în care se desfășoară lucrurile fără tine. Să simți că ești important pentru cineva, că ești iubit , că ești plâns, că ești regretat. Asta sunt lucrurile care îți vor lipsi. Ș după care vei tânji. Iar singurătatea îți stinge oarecum această nevoie de apartenență, de iubire, de protecție. Deși o vrei, deși o cauți, într-un final vei încerca să fugi de ea. Fiindcă aripile ei se vor transforma în gheare și calmul într-o mare înghețată. Dar , până vei înțelege toate acestea, singurătatea te va chema la ea cu priceperea și viclenia unei sirene. Iar tu vei ieși în întâmpinarea ei. Nevinovat. Tulburat. Temător.

joi, 11 iulie 2013

Omul care ești


Să speri. Să visezi. Să crezi. Să iubești. Să ierți. Să simți. Să trăiești. Să te bucuri. Să fii fericit. Să fii tu. 
Să nu pierzi din vedere lucrurile mărunte care te fac să surâzi sau să uiți de toate contradicțiile vieții. Să nu pierzi curajul care te face să escaladezi munți de griji, de probleme, de obstacole și să te comporți întotdeauna cu cinste, generozitate și umilință. Caută să vezi dincolo de un chip frumos, dincolo de un surâs, de învelișul exterior și vei vedea adevărata profunzime a sufletului unui om. Caută să înțelegi, să nu condamni, să fii acolo când e nevoie de tine. Caută să fii demn, onest, un om special care-ți mângâie sufletul atunci când stă alături de tine. Învață din toate câte puțin și practică în fiecare moment al vieții tale. Fii omul care ești și nu-ți pierde niciodată speranța sau încrederea în tine.

Simplitate


Întotdeauna am considerat simplitatea ca pe singura calitate dobândită în mod natural, singurul element care ne înfrumusețează chipul și sufletul fără a fi nevoie de adaosuri sau artificii. Este machiajul femeilor îndrăznețe, este parfumul pur masculin care deosebește bărbații între ei, este unica și poate cea mai valoroasă însușire pe care omul o posedă . Simplitatea este din ce în ce mai rară în zilele noastre, din păcate rămâne o perlă ascunsă ochilor obișnuiți. Nu sunt numeroși cei care o posedă dar ei sunt raza noastră de speranță. Acea simplitate adorabilă, exprimată atât fizic cât și mental, ne înalță și totodată face diferența între oameni. Ai observat simplitatea și naturalețea omului de la țară ? Bucuria care i se citește pe chip atunci când cultivă ogorul și când știe din pur instinct că va fi un an bun pentru cultură ? Frumusețea chipului îmbujorat, timiditatea lor, smerenia cu care întâmpină fiecare lucru ? Știu că majoritatea dintre noi vin din provincie. Știu că nu ne-am schimbat complet și trag speranța că ne putem întoarce în timp, cel puțin să ne reamintim de vremurile în care eram niște oameni simpli, cu gânduri și trăiri la fel de simple. Viața din ce în ce mai complexă, modul de trai, mediul înconjurător au făcut cumva ca aceste calități să se estompeze în timp. Gândim profund, variat, temător. La fel este și modul în care reacționăm în fața situațiilor stresante. Rafinamentul zilelor de azi se datorează întru totul artificiilor. Eleganța, frumusețea, originalitatea sunt câteva din trăsăturile care lipsesc cu desăvârșire din viețile noastre. Nu-mi mai aduc aminte când am văzut o femeie adevărată, frumoasă în simplitatea ei, o femeie care nu se teme să se arate lumii așa cum este ea în mod natural. Nu am văzut de ceva timp un bărbat care chiar să posede genul acela de ” bărbăție ” deloc de neglijat, genul acela de bărbat pe lângă nu poți trece fără să exclami ” wow !!! ”. Ei bine, simplitatea, un dar atât de comun, atât de generos dăruit nouă și totuși neacceptat de toată lumea. 

http://thegoodmanners.wordpress.com/2012/11/06/despre-adevarata-frumusete-simplitatea/

Confesiuni ( fragment )


Cu toții ne-am dori o viață perfectă. Fără stres, fără lipsuri, fără nori cenușii sau regrete dureroase. Cu multă iubire, cu înțelegere, armonie, cu mult soare și prea puțini nori. A fost o vreme în care și eu mă număram printre acești oameni. O vreme în care îmi lipseau multe lucruri materiale, o vreme în care nu vedeam mai departe de ziua de mâine sau de ziua de ieri. Regretele și deciziile greșite luate în trecut atârnau ca o povară mult prea grea pe umerii ei. Nu mai credeam în rezolvarea problemelor de la sine, nu mai credeam în răbdare, credință și speranță. Visam cu ochii deschiși la o viață cum numai în filme ne este dat să vedem și trăiam cu această fantezie în fiecare zi. Nu este ușor să te hrănești cu iluzii. Este poate cel mai greu iar în final ești mai înfometată ca la început. Ziua de mâine pentru mine nu însemna mare lucru , chiar contrar , o vedeam ca pe o zi a și mai multor probleme. Trecerea mea spre maturitate s-a dovedit a fi una anevoioasă. Eram tânără, încăpățânată, nerăbdătoare, inconștientă. Am refuzat suportul familiei și m-am izolat cu dorințele și așteptările mele într-o lume care mi-a arătat cum se pot destrăma și cele mai frumoase vise. Rând pe rând , unul câte unul, s-au risipit toate. În fond, singurătatea rămâne singurul tău prieten apropiat, singurul sfătuitor (…)
Am înțeles că nu este greșit să visezi dar este greșit să nu faci nimic și să aștepți ca totul să vină de la sine. Nimeni nu vine să te forțeze ca să-ți arate cum poți ajunge la fericire. Nimeni nu poate intra în sufletul tău ca să-ți arate care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru tine. Lumea în care trăim, oamenii lângă care ne petrecem aproape întreg timpul, viața în sine, ne fac să devenim orbi, inconștienți, nepregătiți. Nu avem nevoie de lucruri frumoase , strălucitoare, scumpe pentru a simți împlinirea. Nu avem nevoie de prințese cu păr bălai, lucruri materiale, o casă ca-n povești sau feți frumoși ca să cunoaștem fericirea. Nu avem nevoie de multe lucruri în viețile noastre dar inconștient ne dorim multe din acestea , supraîncărcându-ne viețile. În sufletul nostru , tânjim după simplitate. În cea mai pură și naturală formă a ei. O iubire simplă care să ne încălzească inimile și mintea, o casă obișnuită în care lux înseamnă armonie, liniște, înțelegere, dragoste și respect , o viață frumoasă, colorată cu prieteni, cu oameni dragi, cu sentimente curate și pure. Viața perfectă la care visăm dintotdeauna este formată din bucăți inegale, imperfecte dar care puse laolaltă formează un tot unitar, un cerc complet. Privește înăuntrul tău și descoperă micile lucruri care te fac cu adevărat fericit. Descoperă în ziua de mâine mii de motive pentru care ești binecuvântat să o trăiești. Descoperă în razele de soare un semn că totul va fi bine, în mângâierea vântului suportul de care ai nevoie, în zâmbetul ființei iubite speranța și iubirea după care tânjești. Descoperă în ziua de azi o multitudine de oportunități, un nou început, o nouă șansă. Învață cum să citești în propriul suflet, cum să-l înțelegi și cum să-i dai hrana potrivită.

sâmbătă, 22 iunie 2013

Letter for you




Nu am știut niciodată care este momentul perfect pentru un nou capitol din viața mea. Am procedat întotdeauna după reguli nescrise, după sentimente și după starea mea interioară. Am rupt relații cu oameni nepotriviți, am iertat pe cei care meritau o a doua șansă, am uitat lucruri care nu-mi aduceau decât neliniști, am încetat să mai cred în iluzii. Am simțit nepotrivirea, am simțit răutatea și egoismul, am cunoscut dezamăgirea și regretul, am întâlnit tot felul de oameni care au săpat adânc în sufletul meu. Pe unii dintre ei inima îi recunoaște doar după urmele pașilor lăsați în urmă, ca o adiere binefăcătoare, ca un vânt răcoros de vară timpurie. Pe alții însă inima nu-i recunoaște , ei rămân fantasmele minții, iluzii ale trecutului și ale erorilor. Nu am mers în viață pe drumul cel drept, pe drumul potrivit. Nu am știu cum să o fac și nimeni nu m-a învățat. Am ales în schimb să merg pe o potecă lăturalnică, nevăzută, necunoscută, înfricoșătoare. Am luat decizii greșite și m-am ales cu răni. Însă întotdeauna m-am ridicat. Întotdeauna am riscat , dar nu întotdeauna am câștigat. Am cumulat experiență, am adunat și am scăzut fiecare capitol al vieții mele, am cernut în sita timpului fiecare pas greșit, fiecare temere sau emoție care m-au adus mai aproape sau mai departe de țelul meu. Am crezut că am în minte un scop precis dar mi-am dat seama mai târziu că sunt persoana contrastelor. Am fost atrasă ca fiecare om de strălucirea banilor crezând că ei aduc fericirea și împlinirea. Am fost descumpănită în momentul în care am realizat că m-am pierdut pe mine însămi în căutarea mea mea absurdă după succes, bogăție și prestigiu. Am învățat și am luptat rând pe rând cu viața, cu mine, cu necunoscutul, m-am târât și am implorat îndurare în clipele cele mai grele, m-am zbătut să ies cu bine din pânza de păianjen pe care eu însumi o țesusem în jurul meu. Am tras atâtea linii, am pus atâtea puncte încât nici eu nu știam de unde începe un nou fragment al vieții mele și unde se termină el. Viața mea ajunsese la stadiul de virgulă, punct, virgulă , puncte de suspensie, o nouă pagină. Aveam atât de multe pagini neterminate, fragmente întregi șterse, mâzgălite , încât nu răzbăteam să înțeleg mare lucru. Înaintam cu greutate printre rânduri, mă poticneam uneori, dar în cele din urmă am reușit să scriu capitole întregi. Am căpătat încredere în mine, în forțele proprii, am citit mult, am plecat din locul în care am fost pentru a mă regăsi. Am plâns, am strigat, am urât și m-am eliberat de toată energia negativă. Am realizat după aceea că mă simțeam captivă, înlănțuită , răpusă de aceste sentimente necunoscute. Gândurile negative, regretele, ura cumulată în noi, resentimentele, toate acestea nu fac decât să ne aducă în pragul critic în care ai două șanse : ori îți dai seama de asta la timp și te ridici , ori cazi pentru totdeauna. Este un gând sumbru la care nu vreau să mă gândesc, un gând care a încolțit în mintea mea și care este ca un semnal de alarmă pentru mine. Nu îmi permit să urăsc, să nu iert, să nu iubesc, să nu mă exteriorizez . Nu îmi permit să nu fiu eu, să nu mă simt bine, să nu am o viața a mea. Nu îmi permit să arunc ceea ce am la gunoi, și nici să pierd ceea ce am cumulat în timp. Nu îmi permit să nu trăiesc. Pentru fiecare zi din viața mea o să îmi dăruiesc momente frumoase, amintiri superbe, clipe dulci și minunate. Pentru fiecare zi care o să vină o să-mi dăruiesc numai gânduri frumoase, optimiste, pline de speranță , lumină și culoare. Pentru fiecare zi din viață îmi voi dărui o mie de zâmbete sincere și orizonturi fără nori. O merit. Și o meriți și tu.

duminică, 16 iunie 2013

Îndrăznește !!!


Îndrăznește să ai curaj. Îndrăznește să visezi. Îndrăznește să iubești. 
Îndrăznește să fii tu, să fii bun, să fii generos, să fii de neînlocuit. 
Îndrăznește să-ți depășești limitele, să-ți învingi temerile, să te debarasezi de trecut.
Ai curajul de a privii în față viața, cu onestitate, simplitate , modestie și nu te teme de consecințele propriilor alegeri. Încearcă să înveți din propriile lecții și bătălii și nu renunța niciodată la lucrurile sau persoanele care te fac fericit/a. Gândește-te întotdeauna la momentul prezent , la propria viață și nu îți încărca sufletul și mintea cu gânduri sau bârfe inutile. Marchează gol după gol în poarta propriei vieți îndeplinind pas cu pas visele pe care le ai în minte. Acceptă ceea ce ți se întâmplă cu detașare și credință, și nu-ți pierde niciodată speranța în ziua de mâine, în tine sau în persoanele dragi. Debordează întotdeauna de calm, relaxare, iubire și pozitivism și sufletul se va sincroniza cu mintea.
Îndrăznește să nu te mulțumești cu mai puțin decât meriți și nu-ți pierde niciodată încrederea și zâmbetul. Orice ai face , învață de la viață, de la oameni, de la tot ce te înconjoară și pune-o în aplicare ori de câte ori te simți pregătit/ă. Iubește fără teama că vei suferi, dăruiește celor din jurul tău mai mult decât vor crede că vor primi, nu face nimic cu jumătate de măsură, nu plânge din nimicuri, nu te mânia pe Dumnezeu, nu întoarce spatele celor aflați în nevoi. Răsplătește adevărul , curajul, omenia, compasiunea, iubirea și generozitatea și lăsă să treacă o zi fără să spui ” te iubesc ” celor pe care îi ai aproape de sufletul tău. Bucură-te întotdeauna de o zi nouă, de soarele dimineții, de gingășia și perfecțiunea prezentului, de dragoste, de parfumul unei zile de vară, de ploaia căzută din cer într-o zi senină, de curcubeu, de zâmbete, de fericire, de lucrurile și oamenii pe care îi ai alături. Aceasta este cheia care deschide ușa către fericire și împlinire sufletească.Îndr

Timpul


Timpul este un prieten bun. Ne ceartă, ne mângâie, ne bucură, ne rănește, dar în fond este cel care ne învață să prețuim cu adevărat lucrurile importante. Timpul este cel care diferența dintre un rău sau bine, dintre adevăr și minciună, dintre realitate și vis. Este cel care cerne prin sita sa prieteniile adevărate, sentimentele curate, oamenii care merită cu adevărat iubirea ta.
De cele mai multe ori, nu dăm importanță lecțiilor, nu dăm interes propriei vieți . Ne trezim mult mai prea târziu din marea necunoscută în care am naufragiat și nu ne dăm seama cum ajuns acolo, unde am greșit, unde am rătăcit drumul. Suferim din dragoste, suferim din dezamăgire, suferim din iluzii. Ne agățăm de trecut fiindcă nu știm să facem altceva, nu știm că există o viață dincolo de tristețe, singurătate și durere. Ne doare sufletul și nu știm cum să-l vindecăm. Simțim un gol înăuntrul nostru și nu știm cu ce să-l umplem. Ne îndepărtăm de oamenii care contează, de suflete frumoase și ne închidem într-o cameră cu trecutul.
Timp. Asta este tot ce ne trebuie. Timp să uităm, să iertăm, să înțelegem, să plângem, să ne vindecăm. Timp să iubim din nou, să sperăm din nou, să visăm din nou, să credem din nou. Timp în care să meditezi, timp în care să plănuiești, timp în care să gândești și să te maturizezi. Nimic nu este mai important și mai binefăcător pentru suflet decât timpul. Acest minunat prieten care locuiește în inimile noastre și care zilnic ne citește povești, vindecându-ne de negativism, tristețe, durere și neîncredere.

Viata și ale sale nuanțe


Cu multă bucurie - așa privesc eu viața. Încerc, pe cât posibil, să deschid larg ochii și să privesc dincolo de lumesc, de palpabil. Uneori, cele mai frumoase și neașteptate lucruri se întâmplă atunci când te aștepți mai puțin și trebuie să fii pregătit ca să le poți accepta.
Cu zâmbetul pe buze - îmi deschid brațele către o nouă zi, către prezent, către nou. Durează uneori până îmi fac curaj să mă ridic din nou, să mă însănătoșesc, să-mi pregătesc aripile ca să mă înalț, dar când mă simt pregătită zbor fără ezitare. Visez la lucruri imposibile, ca oricum om, și îmi doresc să se îndeplinească. Visele, sunt partea frumoasă, extraordinară a vieții.
Cu optimist și speranță - îmi încep și îmi termin ziua. Încerc să adopt o atitudine pozitivă, realistă, naturală vizavi de tot ce se poate întâmpla, de tot ce se poate numi ” nou ” și ” întâmplător ” în viața de zi cu zi. Mă întristez uneori, fiindcă intervin probleme și complicații, dar faptul că știu în sinea mea că le pot depăși mă face să aleg cu grijă și maturitate.
Cu iubire și înțelegere - îmi place să-mi tratez oamenii dragi. Prietenia, iubirea lor necondiționată, sprijinul și compania lor îmi sunt de un real ajutor, îmi umple sufletul de sentimente frumoase și sincere, mă fac să mă simt recunoscătoare, binecuvântată. Faptul că știu că am pe cineva cu care să împărtășesc micile bucurii, satisfacții, tristeți , gânduri , îmi aduce o pace deplină și o armonie binefăcătoare, îmi întărește spiritul și îmi liniștește sufletul. Un om care are și un singur prieten se poate considera un om bogat.
Cu toate aceste sentimente minunate în suflet pășesc , zi de zi, pe drumul meu. Le păstrez și pe port cu mine ca pe cel mai valoros și apreciat dar pe care l-aș fi putut avea și mă simt specială că dețin și simt aceste emoții, aceste mici comori care reușesc să semene fericire, împlinire și speranță în sufletele purtătorilor

Ai grijă de inima ta




Orice ai face să nu uiți de inima ta. Este atât de delicată , atât de firavă încât și cea mai măruntă lacrimă ar putea-o zgudui. Ai grijă de ea ca de un boboc de floare, prea crud ca să reziste intemperiilor vieții. Nu o copleși cu lacrimi, cu regrete, cu răutăți, cu gânduri negative, nu o trata cu indiferență, nu o da oricui în grijă. Încearcă o hrănești cu sentimente curate, cu iubire, zâmbete , sinceritate, blândețe. Las-o să cunoască adevărata magie a iubirii adevărate, binecuvântarea celor mai pure sentimente, mângâierea celor mai frumoase gânduri . Permite-i să înflorească superb, să se deschidă ca o primăvară timpurie înăuntrul tău , să-ți aline suferințele, să-ți potolească setea și să-ți hrănească foamea. Orice ai face ai grijă de inima ta. Consider-o cel mai de preț dar și ea va deveni centrul existenței tale. Caută să o faci fericită cu orice preț și adu-ți aminte de lucrurile care o întristează. Cântă în ritmul ei, dansează potrivindu-ți pașii cu ai ei, vorbește și tachineaz-o ca un veșnic îndrăgostit . Dăruiește-i iubire și ea îți va dărui fericire.

Oamenii și viața




Ce mă surprinde cel mai mult la oameni este puterea de a iubii și de a ierta. În ciuda dezamăgirilor, a viselor destrămate, a iluziilor trăite omul reușește cumva să se adune și să se recompună. Forța aceasta interioară ascunsă în noi de abia așteaptă să iasă la iveală, de abia așteaptă să strălucească. Numai după ce trece prin acest foc de chinuri și neliniști, numai după ce plânge și înțelege viața , omul devine și mai frumos, și mai pur și mai special decât era înainte de această încercare. Transformarea îl schimbă total, devine mai încrezător, mai puternic, mai matur, mai înțelept. Nu mai este atât de ușor de doborât și naiv, dar rămâne în adâncul ființei același suflet deosebit, iubitor, naiv, optimist. Încercările nu ne doboară, sau cel puțin nu definitiv. Trebuie să știm că dincolo de toate aceste greutăți pe care le întâmpinăm zilnic, dincolo de regrete și de toate sentimentele ascunse înăuntrul nostru, vom reuși întotdeauna să ne autodepășim, să ne îndeplinim visele, să avem viața pe care o dorim. Doar, că de cele mai multe ori, omul uită că are această magie în el și că este suficient să o lase să lucreze pentru el. Totul devine mai clar și mai vizibil pentru mintea ta în momentul în care nu te mai opui și decizi să ai încredere în ceea ce-ți este menit. Omul nu trebuie să uite niciodată că în sufletul său este o lumină mult mai puternică decât întunericul ce pare să-l absoarbă, și să zâmbească neîncetat vieții și viitorului.