duminică, 21 iulie 2013

Confesiuni ( fragment )


Bună dimineața, iubite !!!
Privesc la ceașca de cafea din fața mea și îți văd chipul. E singura amintire de la tine care nu-mi trezește durere și tristețe. Este singurul moment care nu-mi aduce lacrimi în priviri și în suflet. Totul e la fel cum ai lăsat. Ceașca de cafea îți așteaptă răbdătoare buzele. Se pare că ea știe cum să-și ascundă nerăbdarea, lucru pe care eu nu am reușit să-l învăț. Cafeaua nu are același gust, poate fiindcă nu ești tu aici, așa că am renunțat să mai beau în lipsa ta. De fapt , am renunțat la multe în lipsa ta. Chiar și la o parte din mine. Nu aveai acest drept și totuși nu simt că m-ai forțat în vreun fel, pare că eu ți-am cedat de bunăvoie privilegiul de a-mi stăpâni inima și trupul. Ciudat, nu ? Sau cel puțin așa îmi pare acum. Ești departe. E dimineață. Din nou. Îmi amintește de diminețile noastre. De neobișnuitele obiceiuri. De scurtele clipe de tandrețe. De micile sărutări furate între sorbituri de cafea. Amintirile vin și pleacă. Uneori se instalează durerea, singurătatea și tristețea printre ele. Alteori speranța. Numai țin evidența timpului, fiindcă trecerea lui ireversibilă nu face decât să-mi accentueze starea de tulburare. Diminețile nu-mi plac. Nu fără tine. Tu obișnuiai să-mi faci diminețile magice, pline de iubire, de zâmbete și ” te iubesc-uri ” șoptite printre îmbrățișări. Tu le dădeai culoare și frumusețe, le făceai strălucitoare , minunate, superbe. Tu aduceai soarele în camera și în viața noastră, tu făceai totul, dar cumva toate astea numai au nici o importanță acum. Nu-mi pasă dacă e ploaie sau dacă e soare, dacă e dimineață sau prânz, dacă e primăvară sau toamnă. În mine se simte o iarnă teribilă și o pustietate notorie. Te-aș întreba de ce ai plecat și nu te-ai gândit nici măcar o secundă la ce ai lăsat în urma ta. Te-aș întreba o mulțime de lucruri dar ce importanță mai au acum când nimic nu vindecă golul din suflet și de lângă masa de cafea.
Bună dimineața, iubite,  și totuși ce dimineață fără tine ....

sâmbătă, 20 iulie 2013

În căutarea fericirii


Caută în întuneric lumina, în minciuni adevărul, în viață credința , în inimi iubirea. 
Fii căutătorul propriei fericiri, fii vânătorul sentimentelor curate, al prieteniei adevărate , al iubirii sincere.
Când picioarele îți vor obosi , nu abandona, mergi înainte cu inima.
Când sufletul va cunoaște dezamăgiri și tristeți nu ceda sub greutatea lor , ci mai degrabă învață-l cum să plutească deasupra lor.
Când mintea îți este obosită și țelul ți se pare mai îndepărtat ca oricând , trage aer în piept , înalță o rugăciune și lasă-te cuprins de de mâinile nevăzute ale Tatălui ce vine în ajutorul tău.
Amintește-ți că visele se nasc din contopirea sufletului și a minții , din tot ce rămâne nespus , nestrigat, uitat în interiorul nostru.
Amintește-ți că fiecare zi îți este dată pentru a trăi frumos, pentru a visa îndrăzneț, pentru a te bucura de viață.
Amintește-ți toate astea și visele tale se vor împlini unul câte unul.

Adio , te iubesc !!!


Fugi. De mine. De tine. Ți-e teamă. Dar nu ești singurul. Și mie îmi este teamă. De clipa de astăzi, de cea de mâine, de noi. Ne-am schimbat , deși când ne privim nu reușim să observăm cât de mult. Până și privirea s-a schimbat într-o negură cețoasă. Nu mă mai privești cu aceiași ochi. Nu mai simt aceeași emoție la atingerea ta. Nu pot decât să presupun că la fel simți și tu. Altădată, cuvintele ne erau prietene. Astăzi, ele sunt dușmanii inimilor noastre, căci se privesc în tăcere dar nu mai înțeleg și nu mai simt nimic. Nu știu ce a distrus magia dintre noi. Nu știu cine a încărcat aerul dintre noi și a devenit irespirabil. Nu știu cine ne-a schimbat și cu ce motiv. Nu știu de ce nu ne mai putem privi în ochi. Nu știu de ce nu mai dormim unul în brațele altuia. Totul a devenit straniu și greu de dus . Mă simt de parcă aș purta o povară imensă în suflet și nu o pot lăsa jos. Îmi simt sufletul chinuit, mintea tulburată și îmi vine să plâng. Pentru mine. Pentru tine. Pentru noi. Deși nu vrem să spunem cuvântul final, în sinea noastră îl strigăm și îl blestemăm. S-a terminat. A fost minunat. A fost magic. Dar până și lucrurile minunate au sfârșitul lor. Te-aș îmbrățișa ca să-ți redau zâmbetul pe care tot eu l-am furat cumva, deși nu știu cum a fost posibil. Încerc să-mi spun că a fost timp irosit. Că a fost o alegere proastă. Tu și cu mine. Dar nu a fost așa. Timpul scurt pe care l-am avut amândoi a fost cel mai frumos dar de la viață. Am descoperit în mine puteri nebănuite, sentimente complet necunoscute, o nouă eu. Tu ai făcut asta pentru mine. Și nu pot să te urăsc. Și nu pot să te uit. 
Mâine va fi un nou început. Pentru fiecare dintre noi. Mâine, va însemna o altă bucată dintr-un alt timp. Ne vom aduce aminte unul de celălalt, ne vom căuta în chipurile și trupurile celorlați, ne vom plânge în tăcere destinul și vom spera la o altă iubire. Cel puțin la fel de intensă ca și asta. Mâine, vom desena o altă inimă și un chip. Mâine, nu va însemna același lucru pentru amândoi. Poate ne vom reîntâlni cândva, ca doi prieteni vechi , și ne vom împărtăși povestea. Sau poate ne vom reîntâlni dar ne vom preface că suntem doi străini și vom trece unul pe lângă celălalt. Cine poate ști ce se va întâmpla cu adevărat ? Cine poate ști de ce ne este dată durerea ? Să ne schimbe ? Să ne maturizeze ? Să ne rupă unul de celălalt ? Să ne măsoare iubirea ? S-a terminat. În urma noastră rămâne un loc gol, dezolant și o poveste neterminată. Rămân două suflete chinuite de aceeași soartă, de aceleași amintiri, legate de aceeași ață invizibilă numită destin. Ce păcat. Ce irosire. Ce singurătate. O mare de gânduri și amintirea chipului tău. Privește-mă în ochi să-ți pot citi durerea. Privește-mă în suflet să-mi poți suferința . Haide să privim pentru ultima oară și apoi să ne luăm rămas bun. ” Te iubesc ” rămâne doar amintirea unui ecou, ” Adio ” cuvântul de azi. 
( fragment din Confesiuni ) 

joi, 18 iulie 2013

Cuvinte de bine



To laugh often and much; to win the respect of intelligent people and the affection of children; to earn the appreciation of honest critics and endure the betrayal of false friends; to appreciate beauty; to find the best in others; to leave the world a bit better, whether by a healthy child, a garden patch or a redeemed social condition; to know even one life has breathed easier because you have lived. This is to have succeeded." - Ralph Waldo Emerson

"Ca să ajungi la linia de finiș cu zâmbetul pe buze, nu trebuie să alergi, ci doar să mergi la pas, ca și cum ai face o plimbare în jurul lacului. Singura unitate de măsură care contează, dincolo de timp și de viteză, este ritmul inimii în fața frumuseților lumii. Iar bucuria sinceră, fie ea și una măruntă, de duzină, nu poate fi niciodată o pierdere de vreme." Diana Florina Cosmin


miercuri, 17 iulie 2013

Cuvânt înainte : Singurătate


Singurătatea devine cu timpul parte din tine. Nu înțelegi de ce. Nici cum. Dar o simți. Ca pe o prezență constantă în viața ta, ca pe cineva familiar în brațele căruia alergi să te adăpostești de vremea rea.
( ... ) Tânjeam în sinea mea după viață. După râsete. După prietenie. După vorbe bune. După compania celor dragi. Dar , deși închideam ochii încercând să uit trecutul, acesta îmi persista în suflet făcându-mă să vreau să mă scufund din nou în marea de singurătate. Uitasem cum să mă bucur de fiecare moment, cum să trăiesc timpul dintre ” azi ” și ” mâine ” , cum să fiu eu însămi. Singurătatea îmi răpise mult prea mult dar eu nu îmi dădeam seama. Uneori, mă simțeam chiar bine în starea mea de izolare. Nu voiam să aud și să văd nimic din ceea ce se întâmpla în afara bulei mele ( ... )
Pentru unii singurătatea este o pedeapsa. Eu am privit-o în schimb ca pe o salvare. În momentul acela nu căutam decât un loc în care să mă ascund ca să-mi ling rănile. Și l-am găsit deși știam că pe termen lung, singurătatea nu este un bun tovarăș. Cu timpul izolarea mea a devenit mai acută și nevoia mea de depărtare tot mai astringentă. Mi-am dat seama mai târziu că singurătatea se poate transforma dintr-un prieten într-o armă îndreptată asupra ta. Deși, în momentele cele mai dificile ale vieții, omul înclină să-și revină retrăgându-se în singurătatea ființei sale, se poate sustrage acesteia doar luptând și dorind să o ia de la început. Cei mai slabi dintre noi vor ceda. Se vor izola. Se vor pierde ca entitate. Se vor prăbuși în brațele singurătății și nu vor mai reuși să se rupă din aceasta îmbrățișare egoistă. Sigur, mai există și cealaltă jumătate, oamenii puternici, maturi, înțelepți care înțeleg la timp că singurătatea și izolarea nu sunt soluții permanente și vor găsi calea spre lumină și viață. Din nefericire, se vor schimba. Tu te vei schimba. Nu vei mai fi aceeași persoană plină de viață, optimistă, încrezătoare, tânjind după iubire și fericire. Vei fi martorul tăcut al unei experiențe unice, veteranul întâlnirii cu singurătatea. Vei fi plin de cicatrici și le vei purta cu mândrie, dar nu vei mai fi același niciodată. Asta, face singurătatea din noi. Asta a făcut din mine. Asta va face din fiecare. Ne va smulge bucăți din noi, din suflet, se va hrăni din durerea noastră și ne va alimenta neliniștile. Viața m-a învățat că singurătatea este preferabilă multora , nu pentru că nu am avea curaj să mergem mai departe ci pentru că avem nevoie de puțin timp, de puțină răbdare și un strop de liniște. ( .. )
Singurătatea a făcut parte din mine. Am luat-o cu mine la masă, în pat, în parc, în locuri publice, în locuri intime, în viața mea. I-am făcut loc între sentimente și m-am lăsat purtată de calmul și povestea ei. Nu renunțasem să mai trăiesc, renunțasem de fapt la mine. Deziluziile, dezamăgirile, tristețile și trădările te fac într-un târziu să vrei să renunți la tot. Să ieși cale de un gând din viața ta și să privești din afară, ca un spectator mut, la modul în care se desfășoară lucrurile fără tine. Să simți că ești important pentru cineva, că ești iubit , că ești plâns, că ești regretat. Asta sunt lucrurile care îți vor lipsi. Ș după care vei tânji. Iar singurătatea îți stinge oarecum această nevoie de apartenență, de iubire, de protecție. Deși o vrei, deși o cauți, într-un final vei încerca să fugi de ea. Fiindcă aripile ei se vor transforma în gheare și calmul într-o mare înghețată. Dar , până vei înțelege toate acestea, singurătatea te va chema la ea cu priceperea și viclenia unei sirene. Iar tu vei ieși în întâmpinarea ei. Nevinovat. Tulburat. Temător.

joi, 11 iulie 2013

Omul care ești


Să speri. Să visezi. Să crezi. Să iubești. Să ierți. Să simți. Să trăiești. Să te bucuri. Să fii fericit. Să fii tu. 
Să nu pierzi din vedere lucrurile mărunte care te fac să surâzi sau să uiți de toate contradicțiile vieții. Să nu pierzi curajul care te face să escaladezi munți de griji, de probleme, de obstacole și să te comporți întotdeauna cu cinste, generozitate și umilință. Caută să vezi dincolo de un chip frumos, dincolo de un surâs, de învelișul exterior și vei vedea adevărata profunzime a sufletului unui om. Caută să înțelegi, să nu condamni, să fii acolo când e nevoie de tine. Caută să fii demn, onest, un om special care-ți mângâie sufletul atunci când stă alături de tine. Învață din toate câte puțin și practică în fiecare moment al vieții tale. Fii omul care ești și nu-ți pierde niciodată speranța sau încrederea în tine.

Simplitate


Întotdeauna am considerat simplitatea ca pe singura calitate dobândită în mod natural, singurul element care ne înfrumusețează chipul și sufletul fără a fi nevoie de adaosuri sau artificii. Este machiajul femeilor îndrăznețe, este parfumul pur masculin care deosebește bărbații între ei, este unica și poate cea mai valoroasă însușire pe care omul o posedă . Simplitatea este din ce în ce mai rară în zilele noastre, din păcate rămâne o perlă ascunsă ochilor obișnuiți. Nu sunt numeroși cei care o posedă dar ei sunt raza noastră de speranță. Acea simplitate adorabilă, exprimată atât fizic cât și mental, ne înalță și totodată face diferența între oameni. Ai observat simplitatea și naturalețea omului de la țară ? Bucuria care i se citește pe chip atunci când cultivă ogorul și când știe din pur instinct că va fi un an bun pentru cultură ? Frumusețea chipului îmbujorat, timiditatea lor, smerenia cu care întâmpină fiecare lucru ? Știu că majoritatea dintre noi vin din provincie. Știu că nu ne-am schimbat complet și trag speranța că ne putem întoarce în timp, cel puțin să ne reamintim de vremurile în care eram niște oameni simpli, cu gânduri și trăiri la fel de simple. Viața din ce în ce mai complexă, modul de trai, mediul înconjurător au făcut cumva ca aceste calități să se estompeze în timp. Gândim profund, variat, temător. La fel este și modul în care reacționăm în fața situațiilor stresante. Rafinamentul zilelor de azi se datorează întru totul artificiilor. Eleganța, frumusețea, originalitatea sunt câteva din trăsăturile care lipsesc cu desăvârșire din viețile noastre. Nu-mi mai aduc aminte când am văzut o femeie adevărată, frumoasă în simplitatea ei, o femeie care nu se teme să se arate lumii așa cum este ea în mod natural. Nu am văzut de ceva timp un bărbat care chiar să posede genul acela de ” bărbăție ” deloc de neglijat, genul acela de bărbat pe lângă nu poți trece fără să exclami ” wow !!! ”. Ei bine, simplitatea, un dar atât de comun, atât de generos dăruit nouă și totuși neacceptat de toată lumea. 

http://thegoodmanners.wordpress.com/2012/11/06/despre-adevarata-frumusete-simplitatea/

Confesiuni ( fragment )


Cu toții ne-am dori o viață perfectă. Fără stres, fără lipsuri, fără nori cenușii sau regrete dureroase. Cu multă iubire, cu înțelegere, armonie, cu mult soare și prea puțini nori. A fost o vreme în care și eu mă număram printre acești oameni. O vreme în care îmi lipseau multe lucruri materiale, o vreme în care nu vedeam mai departe de ziua de mâine sau de ziua de ieri. Regretele și deciziile greșite luate în trecut atârnau ca o povară mult prea grea pe umerii ei. Nu mai credeam în rezolvarea problemelor de la sine, nu mai credeam în răbdare, credință și speranță. Visam cu ochii deschiși la o viață cum numai în filme ne este dat să vedem și trăiam cu această fantezie în fiecare zi. Nu este ușor să te hrănești cu iluzii. Este poate cel mai greu iar în final ești mai înfometată ca la început. Ziua de mâine pentru mine nu însemna mare lucru , chiar contrar , o vedeam ca pe o zi a și mai multor probleme. Trecerea mea spre maturitate s-a dovedit a fi una anevoioasă. Eram tânără, încăpățânată, nerăbdătoare, inconștientă. Am refuzat suportul familiei și m-am izolat cu dorințele și așteptările mele într-o lume care mi-a arătat cum se pot destrăma și cele mai frumoase vise. Rând pe rând , unul câte unul, s-au risipit toate. În fond, singurătatea rămâne singurul tău prieten apropiat, singurul sfătuitor (…)
Am înțeles că nu este greșit să visezi dar este greșit să nu faci nimic și să aștepți ca totul să vină de la sine. Nimeni nu vine să te forțeze ca să-ți arate cum poți ajunge la fericire. Nimeni nu poate intra în sufletul tău ca să-ți arate care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru tine. Lumea în care trăim, oamenii lângă care ne petrecem aproape întreg timpul, viața în sine, ne fac să devenim orbi, inconștienți, nepregătiți. Nu avem nevoie de lucruri frumoase , strălucitoare, scumpe pentru a simți împlinirea. Nu avem nevoie de prințese cu păr bălai, lucruri materiale, o casă ca-n povești sau feți frumoși ca să cunoaștem fericirea. Nu avem nevoie de multe lucruri în viețile noastre dar inconștient ne dorim multe din acestea , supraîncărcându-ne viețile. În sufletul nostru , tânjim după simplitate. În cea mai pură și naturală formă a ei. O iubire simplă care să ne încălzească inimile și mintea, o casă obișnuită în care lux înseamnă armonie, liniște, înțelegere, dragoste și respect , o viață frumoasă, colorată cu prieteni, cu oameni dragi, cu sentimente curate și pure. Viața perfectă la care visăm dintotdeauna este formată din bucăți inegale, imperfecte dar care puse laolaltă formează un tot unitar, un cerc complet. Privește înăuntrul tău și descoperă micile lucruri care te fac cu adevărat fericit. Descoperă în ziua de mâine mii de motive pentru care ești binecuvântat să o trăiești. Descoperă în razele de soare un semn că totul va fi bine, în mângâierea vântului suportul de care ai nevoie, în zâmbetul ființei iubite speranța și iubirea după care tânjești. Descoperă în ziua de azi o multitudine de oportunități, un nou început, o nouă șansă. Învață cum să citești în propriul suflet, cum să-l înțelegi și cum să-i dai hrana potrivită.