marți, 7 februarie 2012

Păstrează cu grijă această clipă. Mâine o vom căuta amândoi.



O clipă-n plus dacă-mi era menită privirii, să te pot cuprinde, aş fi cuprins în ea un univers, uimită de cât se poate întinde. Doar un minut să fi avut, iubire, să îţi pot spune cât îmi e de dor, aş fi trăit în el doar fericire, şi-apoi aş fi putut să mor. O clipă, uneori, a fost o viaţă; în ea, cu tine, am trăit iubirea, iar restul, lungul timp, a fost doar ceaţă învăluind în lacrimi fericirea. De te-am avut o clipă, un minut, un univers am strâns trăind cu tine; o clipă-n plus atunci să fi avut, aş fi fost, poate, mult prea fericită. Mai dă-mi o clipă când ai pace şi lasă-mi un minut să te privesc; apoi, alungă-mă dacă nu ai ce face; eu voi pleca, dar mă voi întoarce, pentru că te iubesc.
Mariana Fulger

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu