Ce mă surprinde cel mai mult la oameni este puterea de a iubii și de a ierta. În ciuda dezamăgirilor, a viselor destrămate, a iluziilor trăite omul reușește cumva să se adune și să se recompună. Forța aceasta interioară ascunsă în noi de abia așteaptă să iasă la iveală, de abia așteaptă să strălucească. Numai după ce trece prin acest foc de chinuri și neliniști, numai după ce plânge și înțelege viața , omul devine și mai frumos, și mai pur și mai special decât era înainte de această încercare. Transformarea îl schimbă total, devine mai încrezător, mai puternic, mai matur, mai înțelept. Nu mai este atât de ușor de doborât și naiv, dar rămâne în adâncul ființei același suflet deosebit, iubitor, naiv, optimist. Încercările nu ne doboară, sau cel puțin nu definitiv. Trebuie să știm că dincolo de toate aceste greutăți pe care le întâmpinăm zilnic, dincolo de regrete și de toate sentimentele ascunse înăuntrul nostru, vom reuși întotdeauna să ne autodepășim, să ne îndeplinim visele, să avem viața pe care o dorim. Doar, că de cele mai multe ori, omul uită că are această magie în el și că este suficient să o lase să lucreze pentru el. Totul devine mai clar și mai vizibil pentru mintea ta în momentul în care nu te mai opui și decizi să ai încredere în ceea ce-ți este menit. Omul nu trebuie să uite niciodată că în sufletul său este o lumină mult mai puternică decât întunericul ce pare să-l absoarbă, și să zâmbească neîncetat vieții și viitorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu