luni, 21 mai 2012

Ne iubim ca doua bete de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sarutam, ci provocam incendii.



M-am trezit fara sa deschid ochii. Simt caldura unui corp care e lipit total de-al meu, simt mainile care ma mangaie usor pe un umar si-mi dau parul deoparte ca sa-mi sarute ceafa. Am acelasi fior, pana-n varful degetelor, exact ca la prima dimineata de dupa prima noapte dormita impreuna, demult...    
E singurul barbat care m-a facut sa iubesc diminetile. Sa ma simt iubita dimineata. Sa zambesc in somn de bucurie ca se face dimineata...Zambesc, tot cu ochii inchisi, de parca abia acum creierul meu a decis sa elibereze hormonul dupa care tanjim noi, femeile, toata viata – oxitocina.
Toate simturile mele danseaza, de parca, vorba unui amic, totul in jur e muzica...imi las ochii pe mare, sa pluteasca si sa nu incarce gandurile. N-am prea multe acum,domina doar iubirea si cateva griji pe care mi le fac pentru pastrarea pe termen lung a acestor sentimente coplesitoare. 
Sunt fascinata de cate se pot petrece intre un barbat si o femeie. Sunt mereu uimita de iluziile in care credem, pana ne trece dragostea. Sunt admiratoarea tuturor celor ce reusesc sa ramana, exceptiile care imbatranesc de mana. Sa explice cineva cum se naste dragostea! Sa explice cineva ce-i aia simplitatea unei priviri din care afli tot si sa indrazneasca oricine sa-mi argumenteze de ce se duc naibii, dupa o vreme, atatea povesti senzationale de iubire...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu