Am fost intrebata recent de ce am renuntat la relatia mea. De multe ori, noaptea tarziu imi punem aceeasi intrebare. De nenumarate ori am crezut ca am gresit si eram gata sa ma intorc de unde plecasem. Nu este usor sa pleci atunci cand iubesti. Lumea te condamna ca renunti fara sa lupti. Lumea nu stie cat este de greu sa fii singura care lupta , singura care iubeste, singura care sufera. Nu mi-a fost usor sa pun distanta intre mine si el, dar zilele care au trecut si s-au facut luni mi-au dat dreptate. Daca ma iubea nu ma lasa sa plec. Uneori iti calci pe orgoliu si cauti persoana iubita pentru a-i cere o noua sansa. Asta bine inteles , se intampla doar cand iubesti. Este atat de greu sa continui sa traiesti , departe de el, inconjurata doar de amintiri, care nu fac altceva decat sa alunge somnul. Eu am renuntat tarziu si am suferit mai mult. Poate ca si el a suferit la fel de mult, sau poate si-a gasit imediat consolarea in bratele unei altei femei. Cert este ca de luni de zile nu am mai auzit nimic de la el, de la barbatul care imi spunea in fiecare zi ca ma iubeste. Si atunci, unde e iubirea ? S-a sfarsit odata cu plecarea mea ? A mea inca mai respira, ascunsa de lacrimi, printre regrete si iluzii. Caci acum stiu ca tot ce am trait alaturi de el a fost doar o iluzie, a fost doar un vis naiv al unui suflet dornic sa iubeasca si sa fie iubit.
Si tot ce imi ramane este sa sper , ca intr-o buna zi voi intalnii pe cineva care sa ma iubeasca cu adevarat, cineva care sa-mi spuna "Te iubesc" si chiar sa simta iubirea, cineva care sa ma imbratiseze cu sufletul nu numai cu trupul. Poate ca il voi gasii, poate ca nu , dar macar raman cu speranta si nu cu durerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu