A doua sansa

A doua sansa. O oferim tuturor ? Poate. Eu nu. Nu as putea sa mai am incredere in aceeasi persoana care m-a dezamagit cu nici un chip. Nu cred ca ar fi cu putinta sa mai repar, sa mai lipesc bucatile de suflet ranit, nici nu cred ca as mai avea vointa sa incerc. Adeseori , din prea multa iubire sau dragoste, inchidem ochii si incercam sa mergem mai departe. Dar durerea nu se stinge niciodata. Si desii ochii nu mai sunt cei care plang, sufletul intotdeauna va sangera. Adeseori, din prea multa dragoste, incercam chiar imposibilul si pare sa ne reuseasca pentru cate zile, luni, de ce nu ani. Dar, la un moment dat, totul se va schimba. Chiar si sentimentele tale. Fiindca inima este un organ mult prea sensibil, mult prea inteligent ca sa poata inchide ochii tradarii, minciunii. Marturisesc ca nu am trecut printr-un astfel de moment. Pot doar sa-mi inchipui. Fie care este tata, mama, sora, frate, iubit,  iubita, prieteni, toate actiunilor lor , faptele, gandurile, ne dor in aceeasi masura. Si desi nu am simtit aceste tradari , am totusi impresia ca nu as putea sa mai privesc in ochii acelora care au uitat de principii, ca nu as putea sa mai imbratisez , sa rad, sa fiu eu insami cu ei. Pentru mine nu exista o a doua sansa. Pentru mine nu exista decat un nou inceput. Punct dupa fiecare dezamagire. Punct dupa fiecare persoana care nu a stiut sa ma aprecieze. Sunt atatia care stiu sa fie prieteni, care stiu sa iubeasca neconditionat, care stiu sa ma pastreze in viata lor fara a recurge la siretlicuri. Nu am nevoie de astfel de persoane. Nu am nevoie de astfel de sentimente. Sunt atat de seci, atat de nesatioase, inca mi se face foame de iubire, de prietenie, de liniste, de veselie imediat ce ma despart de ei. Poate ca este gresit, poate ca sunt prea egoista si prea lipsita de sentimente, insa prefer intotdeauna oamenii frumosi sufleteste, care stau langa tine indiferent de vreme, de timp, de stare.