Te-am iubit atat de mult incat am ramas langa tine stiind ca nu simti la fel. Prizoniera iubirii tale egoiste , mi-am pierdut sufletul si demnitatea . M-am urat pentru slabiciunea mea si mi-am plans amaraciunea in pustietatea finite mele. Nu pot sa-ti condamn decat teama de singuratate, caci doar acela a fost motivul pentru care m-ai apucat de mana si mi-ai cerut sa raman. Nu pot decat sa-ti blestem lasitatea si felul pervers cu care m-ai atras sa raman in joc. Dar, in final ma condamn pe mine ca am ramas , prizoniera propriilor dorinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu