Sunt satula sa fabric mereu zambete pentru zile triste. Am obosit sa tot ma ridic si sa cad numai pentru a ma ridica din nou, iar si iar, cu aceeasi constanta. Am obosit sa tanjesc mereu dupa iubire, si sa nu primesc nici macar o speranta. In schimb viata ma hraneste cu firimituri de iubire, de parca asa ar putea stinge setea din inima mea. De ce nu intelege odata ca m-ar putea multumii atat de usor scotandu-mi in cale un barbat. Un barbat care sa vada in mine completarea lui si sa stie sa fie numai si numai al meu. Un barbat care sa-mi faca loc nu numai langa el ci si in suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu