duminică, 5 martie 2017

Bucurie pentru fiecare zi.





Ne petrecem mare timp din viață muncind, încercând să ne construim un viitor minunat și să ne oferim o viață extraordinară. Facem sacrificii, alegeri importante, alergăm după oportunități și încercăm să prindem trenul cu de toate: familie, job, dragoste, bani. Observăm la alții succesul și ni-l dorim cu atâta ardoare încât nu ne mai interesează cum să-l descoperim noi înșine, ci cum l-au descoperit ei. Și călcăm pe urmele lor, în speranța că vom avea parte de aceleași succes. Viețile noastre ajung într-un punct în care nu au nimic special, sunt prea similare cu ale celor din jur, prea superficiale, prea comode și lipsite de bucurie. Așteptăm ceva ca să luăm atitudine. Ca să schimbăm ceva. Unii dintre noi muncesc ca să se odihnească la bătrânețe. Să aibă parte de liniște și să facă ceea ce au făcut de-a lungul vieții. Această perfecțiune la care tânjim, alinierea perfectă a tuturor aspectelor din viețile noastre nu va fi posibilă niciodată. Întotdeauna va exista ceva care va zdruncina micul nostru univers. Ceva care va umbri acea fărâmă de fericire pe care am reușit să o creștem. Dacă așteptăm ca viața noastră să fie perfectă, să fie liniștită, să fie echilibrată ca să o putem iubi și să ne putem bucura de ea avem de așteptat. Și în timp ce așteptăm timpul trece și îl irosim pe clipe perfecte care de fapt nu există.
Bucuria și dragostea de viață ar trebuie să existe în sufletele noastre indiferent de haosul și nebunia din viețile noastre. Pentru că sunt zile și zile. Nu ne putem trăi viețile în așteptarea zilelor frumoase, pline de pace și armonie. Frumosul este liniștitor, dar tocmai partea brută și neretușată a vieții ne oferă cele mai prețioase lecții. Tocmai această naturalețe și simplitate ascunde atâtea mici bucurii.
Mă întristează să văd lumea în așteptare. Ca și cum am ne-am regăsi toți pe un peron abandonat în așteptarea unui tren care nu mai sosește, dar care când o va face va fi neîncăpător. Și va întra cine va putea. Cine nu, va aștepta în continuare următorul tren. Și tot așa.
Nu mai așteptați ca viața voastră să se schimbe, schimbați-vă voi, umpleți-vă sufletele cu bucurie sinceră și cu dragoste de viață. Oricum ar arăta viața ta în acest moment iubește-o și încearcă să fii fericit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu