miercuri, 17 iulie 2013

Cuvânt înainte : Singurătate


Singurătatea devine cu timpul parte din tine. Nu înțelegi de ce. Nici cum. Dar o simți. Ca pe o prezență constantă în viața ta, ca pe cineva familiar în brațele căruia alergi să te adăpostești de vremea rea.
( ... ) Tânjeam în sinea mea după viață. După râsete. După prietenie. După vorbe bune. După compania celor dragi. Dar , deși închideam ochii încercând să uit trecutul, acesta îmi persista în suflet făcându-mă să vreau să mă scufund din nou în marea de singurătate. Uitasem cum să mă bucur de fiecare moment, cum să trăiesc timpul dintre ” azi ” și ” mâine ” , cum să fiu eu însămi. Singurătatea îmi răpise mult prea mult dar eu nu îmi dădeam seama. Uneori, mă simțeam chiar bine în starea mea de izolare. Nu voiam să aud și să văd nimic din ceea ce se întâmpla în afara bulei mele ( ... )
Pentru unii singurătatea este o pedeapsa. Eu am privit-o în schimb ca pe o salvare. În momentul acela nu căutam decât un loc în care să mă ascund ca să-mi ling rănile. Și l-am găsit deși știam că pe termen lung, singurătatea nu este un bun tovarăș. Cu timpul izolarea mea a devenit mai acută și nevoia mea de depărtare tot mai astringentă. Mi-am dat seama mai târziu că singurătatea se poate transforma dintr-un prieten într-o armă îndreptată asupra ta. Deși, în momentele cele mai dificile ale vieții, omul înclină să-și revină retrăgându-se în singurătatea ființei sale, se poate sustrage acesteia doar luptând și dorind să o ia de la început. Cei mai slabi dintre noi vor ceda. Se vor izola. Se vor pierde ca entitate. Se vor prăbuși în brațele singurătății și nu vor mai reuși să se rupă din aceasta îmbrățișare egoistă. Sigur, mai există și cealaltă jumătate, oamenii puternici, maturi, înțelepți care înțeleg la timp că singurătatea și izolarea nu sunt soluții permanente și vor găsi calea spre lumină și viață. Din nefericire, se vor schimba. Tu te vei schimba. Nu vei mai fi aceeași persoană plină de viață, optimistă, încrezătoare, tânjind după iubire și fericire. Vei fi martorul tăcut al unei experiențe unice, veteranul întâlnirii cu singurătatea. Vei fi plin de cicatrici și le vei purta cu mândrie, dar nu vei mai fi același niciodată. Asta, face singurătatea din noi. Asta a făcut din mine. Asta va face din fiecare. Ne va smulge bucăți din noi, din suflet, se va hrăni din durerea noastră și ne va alimenta neliniștile. Viața m-a învățat că singurătatea este preferabilă multora , nu pentru că nu am avea curaj să mergem mai departe ci pentru că avem nevoie de puțin timp, de puțină răbdare și un strop de liniște. ( .. )
Singurătatea a făcut parte din mine. Am luat-o cu mine la masă, în pat, în parc, în locuri publice, în locuri intime, în viața mea. I-am făcut loc între sentimente și m-am lăsat purtată de calmul și povestea ei. Nu renunțasem să mai trăiesc, renunțasem de fapt la mine. Deziluziile, dezamăgirile, tristețile și trădările te fac într-un târziu să vrei să renunți la tot. Să ieși cale de un gând din viața ta și să privești din afară, ca un spectator mut, la modul în care se desfășoară lucrurile fără tine. Să simți că ești important pentru cineva, că ești iubit , că ești plâns, că ești regretat. Asta sunt lucrurile care îți vor lipsi. Ș după care vei tânji. Iar singurătatea îți stinge oarecum această nevoie de apartenență, de iubire, de protecție. Deși o vrei, deși o cauți, într-un final vei încerca să fugi de ea. Fiindcă aripile ei se vor transforma în gheare și calmul într-o mare înghețată. Dar , până vei înțelege toate acestea, singurătatea te va chema la ea cu priceperea și viclenia unei sirene. Iar tu vei ieși în întâmpinarea ei. Nevinovat. Tulburat. Temător.

Un comentariu: