Am crezut in cuvintele ce-mi sopteai tarziu in noapte, in saruturile cu care ma inveleai inainte sa pleci, in promisiunile cu care imi legai sufletul sa te iubeasca mai mult.
Dar tu , nu ai crezut in zambetul meu ce-ti spunea ca te doreste, in imbratisarea din care numai voiam sa-ti dau drumul , in lacrimile ce-ti sopteau " te iubesc, nu ma rani ".
Ai renuntat la noi cand eu inca nu voiam si m-ai lasat sa lupt singura impotriva visurilor de viitor. Ai plecat, poate gandind ca nu te-am iubit si ai luat cu tine toata caldura si dragostea pe care mi le-ai daruit odata.
Ce sa fac cu toate astea? Cu toate dorintele, visele, promisiunile ...?
Amintirea ta nu-mi tine de cald si nu stiu cum sa ma rup de toate astea.
De ce cand m-ai invatat sa iubesc nu m-ai invatat sa plec fara sa ma uit inapoi ? De ce nu m-ai invatat sa uit , sa privesc mai departe, sa fac altcuiva loc in sufletul meu. De ce m-ai invatat doar cum sa iubesc fara retineri?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu