Am invatat sa i-au totul de la inceput. Primul cuvant a fost amintire.

Îţi mai aminteşti banca aceea de sub castan, unde iubirea noastră şi-a trăit existenţa?

Mai păstrează şi azi frânturi din emoţiile noastre, pe când ne picuram în suflet cuvinte de amor. Până şi frunzele suspină triste că n-am mai poposit demult la umbra lor.

Ai preferat să pui lacăt inimii şi să arunci cheia celor ce ţi-au strecurat în suflet gelozia.

Mai ţii minte când sufletul meu a rămas sfâşiat printre trandafirii ce altădată ne inspirau iubirea? Mai este şi acum acolo.

Şi dacă ai ştii cât plouă…