Fugi. De mine. De tine. Ți-e teamă. Dar nu ești singurul. Și mie îmi este teamă. De clipa de astăzi, de cea de mâine, de noi. Ne-am schimbat , deși când ne privim nu reușim să observăm cât de mult. Până și privirea s-a schimbat într-o negură cețoasă. Nu mă mai privești cu aceiași ochi. Nu mai simt aceeași emoție la atingerea ta. Nu pot decât să presupun că la fel simți și tu. Altădată, cuvintele ne erau prietene. Astăzi, ele sunt dușmanii inimilor noastre, căci se privesc în tăcere dar nu mai înțeleg și nu mai simt nimic. Nu știu ce a distrus magia dintre noi. Nu știu cine a încărcat aerul dintre noi și a devenit irespirabil. Nu știu cine ne-a schimbat și cu ce motiv. Nu știu de ce nu ne mai putem privi în ochi. Nu știu de ce nu mai dormim unul în brațele altuia. Totul a devenit straniu și greu de dus . Mă simt de parcă aș purta o povară imensă în suflet și nu o pot lăsa jos. Îmi simt sufletul chinuit, mintea tulburată și îmi vine să plâng. Pentru mine. Pentru tine. Pentru noi. Deși nu vrem să spunem cuvântul final, în sinea noastră îl strigăm și îl blestemăm. S-a terminat. A fost minunat. A fost magic. Dar până și lucrurile minunate au sfârșitul lor. Te-aș îmbrățișa ca să-ți redau zâmbetul pe care tot eu l-am furat cumva, deși nu știu cum a fost posibil. Încerc să-mi spun că a fost timp irosit. Că a fost o alegere proastă. Tu și cu mine. Dar nu a fost așa. Timpul scurt pe care l-am avut amândoi a fost cel mai frumos dar de la viață. Am descoperit în mine puteri nebănuite, sentimente complet necunoscute, o nouă eu. Tu ai făcut asta pentru mine. Și nu pot să te urăsc. Și nu pot să te uit.
Mâine va fi un nou început. Pentru fiecare dintre noi. Mâine, va însemna o altă bucată dintr-un alt timp. Ne vom aduce aminte unul de celălalt, ne vom căuta în chipurile și trupurile celorlați, ne vom plânge în tăcere destinul și vom spera la o altă iubire. Cel puțin la fel de intensă ca și asta. Mâine, vom desena o altă inimă și un chip. Mâine, nu va însemna același lucru pentru amândoi. Poate ne vom reîntâlni cândva, ca doi prieteni vechi , și ne vom împărtăși povestea. Sau poate ne vom reîntâlni dar ne vom preface că suntem doi străini și vom trece unul pe lângă celălalt. Cine poate ști ce se va întâmpla cu adevărat ? Cine poate ști de ce ne este dată durerea ? Să ne schimbe ? Să ne maturizeze ? Să ne rupă unul de celălalt ? Să ne măsoare iubirea ? S-a terminat. În urma noastră rămâne un loc gol, dezolant și o poveste neterminată. Rămân două suflete chinuite de aceeași soartă, de aceleași amintiri, legate de aceeași ață invizibilă numită destin. Ce păcat. Ce irosire. Ce singurătate. O mare de gânduri și amintirea chipului tău. Privește-mă în ochi să-ți pot citi durerea. Privește-mă în suflet să-mi poți suferința . Haide să privim pentru ultima oară și apoi să ne luăm rămas bun. ” Te iubesc ” rămâne doar amintirea unui ecou, ” Adio ” cuvântul de azi.
( fragment din Confesiuni )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu