Asta-i partea urâtă cu inimile frânte: că nu poţi să torni apă distilată şi să sufli ca să se cicatrizeze şi nu există operaţii care să repare inimile frânte. Trebuie doar să trăieşti aşa.

Inserarea a coborat in gandurile mele si deodata s-a facut intuneric. Ai devenit un strain pentru mine si in intunericul ce ma innunda nu te mai recunosc. Dintr-o data , totul s-a transformat intr-o iluzie, intr-o iluzie care m-a ingenuncheat si m-a ranit. Strain este totul pentru mine, mangaierile tale, saruturile, imbratisarile... nimic nu mai este cum a fost, totul s-a schimbat intr-o clipa. Am ramas doi oameni goi, despuiati de sentimente , de iubire, de amintiri. Din iubirea aceea imensa pe care am trait-o nu a mai ramas nimic...poate cenusa unor amintiri demult arse. Ma doare atat de mult incat nu pot vorbii, nu pot gandii, nu pot simtii. Sunt prizoniera propriilor ganduri, a singuratatii, a tristetii. S-a lasat inserarea in ganduri si in inima mea si nu mai am nici speranta unui nou rasarit in viata mea. Imi doresc sa fiu departe, de tot ce insemni tu, de tot ce-am reprezentat noi, dar nici distanta si nici timpul nu va face lumina in inima mea. S-a dus inocenta primului sarut, s-a destramat prima imbratisare, s-a stins iubirea mea pentru tine. Dar urmele inca mai dor si amintirile inca ma mai face sa tresar. Imi doresc ca totul sa fie ca inainte , sa nu te fi cunoscut niciodata , sa nu fi trait ce am trait alaturi de tine. Imi doresc sa nu te fi iubit asa cum am facut-o si sa nu trec prin ceea ce tocmai traiesc. Imi doresc un nou inceput insa tu m-ai invatat ca visele se pot transforma in iluzii.