Toamna sufletului meu

Incerc din rasputeri sa nu raspund toamnei cu melancolie. Incerc sa scot zambete la iveala , zambete care sa stearga tristetea si sutele de ganduri ce-mi aluneca prin minte. Incerc de asemeni sa alung toate acele indoieli care-mi incoltesc in suflet, toate acele intrebari la care nu am nici un raspuns.
Toamna nu este numai un anotimp, ci un semn de intrebare. Te face sa meditezi asupra trecutului, asupra deciziilor, asupra ta. Auriul superb al toamnei imi readuce in gand, amintiri si emotii trecute. Pana si vantul care sufla a pustiu imi readuce in suflet franturi dintr-o iubire sfarsita. Frunzele imprastiate care incotro, imi aduc aminte de suferinta si durerea mea, de felul in care am fost aruncata si spulberata in mii de directii de visele si dorintele mele, de iluziile in care credeam cu naivitate. Daca am platit pentru toate acestea ? Oh, da...si pretul a fost prea mare si durerea imensa. Dar toate au trecut, asa cum au trecut si anotimpurile. Nu sunt decat o frunza in vant, care pluteste la intamplare, si care uneori se ridica deasupra tuturor iar apoi coboara obosita. Incerc din rasputeri sa nu ma las prinsa de aerul mohorat, de ceata umeda, de vantul rece, insa afara e frig ca si in sufletul meu. S-a lasat toamna.