Mă surprind deseori dorindu-mi anumite lucruri. Dar nu dorința este cea surprinzătoare cât nevoia de asimilare, de posesiune care trăiește liniștită înăuntrul fiecăruia dintre noi. Se pare că fac parte încă dintre oamenii care s-ar bucura mai mult și ar fi mai fericiți dacă ar căpăta în fiecare zi câte ceva nou. Încă nu am reușit să scap de aceste gânduri oarecum nocive, pentru că tot visând și tot dorind altceva nu fac decât să atrag în viața mea nefericire și o stare deplorabilă de nemulțumire.
Câteodată îmi fac calcule. Dimineața la cafea sau seara la ceai aștern pe hârtie tot ce am realizat în ziua respectivă. Mă forțez să privesc toate lucrurile pe care le-am făcut și să fiu recunoscătoare pentru ele. De multe ori mi s-a întâmplat să mă gândesc la ceea ce aș vrea și mai deloc la ceea ce am deja. Cu mintea la ceea ce-mi lipsește am senzația că nu am nimic. Că viața a trecut pe lângă mine și că lăsat-o să se irosească. Că nu am insistat mai mult. Că nu am muncit mai mult. Că nu m-am ambiționat mai mult. Și într-un final ajung la sentimentul amar că nu sunt capabilă de lucruri mărețe. Dacă însă mă forțez să privesc la ceea ce am realizat constat că nu stau chiar atât de prost la acest capitol. Mă cert pentru că se întâmplă frecvent să uit câte daruri am primit din partea lui Dumnezeu și câte lucruri a făcut posibil să se întâmple. Mă cert pentru că sunt zile în care nu-mi spun cât de puternică sunt, cât de multe chestii am reușit să realizez, cât de bogată sufletește sunt.
Poate că nu contează lucrurile materiale. Poate că nu contează nici dacă mai ai încă visuri în așteptare. Dar pentru cineva care privește la ceea ce nu are, la ceea ce-i lipsește aceste mărunțișuri pot însemna atât de mult. Poate face distincția clară între un învins și un câștigător. Pentru că dacă te uiți prea mult în direcția care-ți arată că viața ta este goală, amară și săracă s-ar putea să rămâi pentru totdeauna captiv în această viziune.
De câte ori îmi surprind nemulțumirea prin gânduri, vorbe sau fapte reiau exercițiul care-mi arată contrariul. Și nu mă las învinsă. Poate că privită din afară viața mea nu arată prea bine, dar privită îndeaproape, dinăuntru este minunată așa cum este ea. Și aceasta este imaginea cu care aș vrea să-mi umplu mintea și sufletul. Nu sărăcia. Nu urâțenia. Nu eșecurile. Nu căderile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu