Nimeni nu se poate întoarce înapoi, dar toţi putem să mergem înainte. Iar mâine, când soarele va răsări, ajunge să-ți spui în sinea ta:
– Am să privesc ziua asta ca și cum ar fi prima din viața mea.
Să-i văd pe cei dragi cu surprindere și uimire - bucuros să descopăr că sunt lângă mine, împărtășind în tăcere ceva numit iubire, despre care se vorbește mult, dar e puțin înțeleasă.
Mă voi alătura celei dintâi caravane care se va ivi în zare, fără să întreb încotro se îndreaptă. Și voi înceta să o mai urmez când voi vedea ceva demn de luat în seamă.
Voi trece pe lângă un cerșetor care îmi va cere de pomană. Poate o să-i dau, poate o să socotesc că va cheltui totu pe băutură și voi merge mai departe - auzindu-i ocările și înțelegând că acesta e felul lui de a-mi vorbi.
Voi trece pe lângă cineva care încearcă să distrugă un pod. Poate o să caut să-l împiedic, poate o să înțeleg că face asta pentru că nu are pe nimeni care să-l aștepte în partea cealaltă, și dorește astfel să scape de propria-i singurătate.
Voi privi totul și pe toți ca și cum ar fi pentru prima oară - mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obișnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Dunele deșertului, de pildă, care se mișcă cu o forță pe care nu o înțeleg, fiindcă nu reușesc să zăresc vântul.
Pergamentul pe care îl port mereu asupra mea îmi va servi nu ca să notez lucruri pe care nu trebuie să le uit, ci ca să scriu un poem. Chiar dacă n-am mai făcut asta niciodată și chiar dacă nu am s-o mai fac, voi ști că am avut curajul să-mi pun sentimentele în cuvinte.
Când voi ajunge în vreun cătun pe care îl cunosc deja, voi intra pe alt drum decât de obicei. Voi zâmbi, iar localnicii vor spune ”E nebun, pentru că războiul și prăpădul au făcut ca pământul să nu mai rodească.”
Dar eu voi continua să zâmbesc, fiindcă îmi place că mă cred nebun. Zâmbetul meu este felul meu de a spune: ”Pot să-mi nimicească trupul, dar nu-mi pot distruge sufletul.”
[...]
Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin.
Vreau să urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de așa ceva sau nu îi dau importanță.
Deasupra mea există un cer despre care omenirea întreagă, de-a lungul a mii de ani, a țesut o pânză de explicații.
Ei bine, voi uita tot ce am învățat despre stele, iar ele se vor transforma din nou în îngeri, sau în copii, sau ceva în care voi dori să cred în acea clipă.
[...]
Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu e păcat.
Pentru prima oară, mă voi feri de tot ceea ce mă face să sufăr, pentru că suferința nu este virtute.
Nu mă voi plânge de viață, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca și cum ar fi prima și voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am știut niciodată că se aflau acolo.
[...]
Și chiar dacă aceasta ar fi ultima mea zi pe Pământ, mă voi bucura de ea atât cât este cu putință, pentru că o voi trăi cu inocența unui copil, ca și cum aș face totul pentru prima oară.
Paulo Coelho
"Manuscrisul de la Accra" - scris in contextul finalului primei cruciade, scriitorul vrea sa spuna ca atunci când vrei ceva cu adevărat, tot Universul conspiră să-ți împlinească dorința si destinul e incognoscibil și ireparabil; trebuie să ne apărăm împotriva greutăților vieții prin credință, ce a mai promovat autorul in "Razboinicul luminii" - este revigorant, indeamna la ideea de carpe diem modern, coelho se reinventeaza si se transforma in acelasi Alchimist.....
RăspundețiȘtergere