Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.

Societatea zilelor noastre ne indeamna spre schimbare. De la vestimentatia care ar trebui purtata, la muzica care ar trebui ascultata, la mancarea care ar trebui inclusa in meniul nostru, la genul de oameni cu care ar trebui sa ne intalnim, societatea ne influenteaza in primul rand modul de a gandi, si apoi modul de a actiona. Tot mai multi dintre noi, cred ca se pune accent doar pe un anumit model si altfel nu gasim multi originali. Oamenii au incetat sa mai fie ei insisi, poate fiindca nu mai sunt la moda, sau poate ca par deplasati.
Este foarte important sa ai in vedere anumite aspecte. Schimbarea este buna, atunci cand vine din proprie initiativa, cand te transforma intr-o persoana mai buna, cand te face sa renunti la defecte, la vicii. Si spun din toata inima, da, acestui fel de schimbare. Dar, spun nu, categoric , unui alt mod de a te schimba. Acelui mod care pune accent pe exterior, acelui mod care te vrea slaba, cu silicoane si botox, care nu vrea sa asculti manele sau muzica populara fiindca pari un taran, care nu vrea sa poarte decat haine de firma ca sa pari mai cool, sau sa mergi in cluburi pentru a fi in ton cu ceilalti. In privinta asta nu sunt de acord. Fiecare este liber sa poarte ce doreste, sa asculte ce-i place, sa faca tot ce-i trece prin cap, fara teama de a fi judecat, sau luat in ras. Fiecare ar trebui sa-si poarta cu mandrie originalitatea, unicitatea. Nu conteaza cine esti, care iti sunt prietenii, ce job ai, sau daca esti sarac sau bogat, tot ce conteaza este sa te simti bine, sa te simti liber, sa fii fericit ca esti ceea ce esti. Nu te schimba, doar fiindca nu te incadrezi in standardele celorlalti. Prietenii adevarati nu au astfel de sentimente, ei te vor primii intotdeauna cu bratele deschise. Fii unic, fii tu insuti !!!

Fericirea nu este ceva gata facut. Ea vine din propriile tale actiuni.

Cu totii ne gandim la aceleasi lucruri : la teluri, la marea iubire, la o cariera stralucita, la propria fericire. Cu totii facem sacrificii, luptam din rasputeri, ne zbatem, tocmai ca la final sa putem spune ca am facut tot ce se putea. Sa atingi fericirea nu este un lucru dificil sau imposibil, se intampla chiar multora dintre noi. Care este raspunsul ? Care este cheia ? Chiar propriile noastre actiuni. Chiar propriile noastre ganduri si sentimente. Ele ne aduc mai aproape ca niciodata de fericire. Si este suficient sa fii constient de asta, este suficient sa te bucuri de tot ce e frumos in viata ta, ca sa constati ca si tu esti unul dintre acei oameni deosebiti care au fost binecuvantati cu un strop de fericire. Se spune, ca nu e bine sa fii multumit. Ca trebuie sa vrei si mai mult decat ai. Si poate ca e adevarat. Insa, cateodata este bine sa te multumesti cu ceea ce ai, chiar daca este putin, chiar daca nu este tot ce ti-ai dorit. Fericirea completa nu vine toata odata, te lasa sa astepti, sa o doresti, sa fii pregatit. Ea se arata numai oamenilor cu adevarat deosebiti, numai acelora care cunosc insemnatatea iubirii adevarate, a prieteniei, a valorilor umane, a bunatatii , a generozitatii. Nu toata lumea are parte de fericire absoluta, dar toti avem parte de cate o farama din ea. Se observa pe chipurile indragostitilor ca o lumina calda si blanda, in inimile celor care-si iubesc si ajuta prietenii , in zambetul acelora care stiu ce inseamna sa te bucuri de fiecare zi. Depinde de noi, ce alegem, ce inteprindem pentru propria fericire. Eu aleg sa ma bucur de fiecare moment, de fiecare zi, de fiecare persoana care imi travserseaza viata si ajunge sa faca parte din ea. Caci fericirea o datoram si acelora care ne fac mai buni, mai iubitori, mai speciali, care aduc lumina si caldura in vietile noastre, acelora care intra in inimi si o umplu cu sentimente adevarate.

O lume altfel, un timp anume

Lumea asta e atat de plina de tristete si suferinta, incat trebuie sa ne bucuram de orice lucru frumos care ne iese in cale, fie ca este o persoana, fie ca este o vorba buna, fie ca este o imbratisare sosita in momentul potrivit. Nu trebuie sa cautam mereu un motiv pentru a fi fericiti, fiindca viata este scurta si poate lua multe intorsuri. Simtim nevoia de a plange, cateodata, este de inteles. Traversam atatea stari, atatea sentimente, incat la un moment dat ne simtim confu

zi si speriati. Dar, trebuie sa stim si momentul in care sa punem punct, sa o luam de la capat, sau pur si simplu sa luam fraiele in maini si sa incepem sa traim cu adevarat viata. De cate ori am oferit a doua sau chiar a treia sansa unei persoane care a continuat sa dezamageasca ? Poate intre timp am pierdut un prieten adevarat. De cate ori ne-am indoit de noi si ne-am retras in singuratate ? Poate de prea multe ori. De cate ori ne-am certat sau ne-am suparat din motive puerile pe cei dragi, si am pierdut timp pretios lasand timpul sa curga intre noi, fara a lua nici o masura ? Si pe zi ce trece, pierdem tot mai mult. Poate ca a venit si timpul in care intrebarile, ingrijorarile, tristetile, durerile si toate sentimentele negative sa fie lasate in urma. Poate ca e timpul sa readucem speranta in inimile noastre, pentru a face lumina si a imprastia caldura si optimism. Poate ca a sosit vremea viselor mari , a telurilor inalte, a sperantei fara margini, a iubirii fara capat.

Sinceritatea - un dar tot mai rar

Iubesc persoanele sincere. Poate si pentru faptul ca sunt din ce in ce mai putine. Poate si pentru faptul ca ele sunt acelea care iti deschid ochii de fiecare data asupra unui lucru care-ti scapa din vedere. Ii respect pe acesti oameni, carora nu le pasa de gandirea celor din jurul lor, si chiar daca vorbele lor scormonesc adanc in sufletul nostru pe moment, ele ne fac un mare bine. Tare mult mi-as dori sa fiu inconjurata numai de oameni carora nu le e teama sa spuna ce gandesc, carora nu le pasa de cat de bine ar putea sa arate in ochii celorlalti, sau cat de multi prieteni ar putea sa aiba, daca nu ar fi atat de sinceri si atat de transanti. Poate ca , in timpurile acestea crude si egoiste in care traim, sinceritatea nu este bine vazuta. Si poate ca sufletele acelea sincere si oneste, care spun adevarul inainte de toate , ajung sa piarda mult mai mult decat ar face-o omitand sau ocolind adevarul. Dar, tocmai acesti oameni sunt atat de greu de gasit. Si tocmai , pentru acest lucru sunt atat de recunoscatoare. Pentru faptul ca am langa mine o astfel de persoana, care ma priveste in ochi si imi spune cuvinte dureroase dar adevarate. Si oricat de mult m-ar durea sinceritatea, mult mai mult m-ar durea minciuna sau omisiunea. Si apreciez aceasta persoana, ca pe un dar binevenit si neasteptat in viata mea. Si nu pot sa-i rasplatesc sinceritatea si gandurile curate, decat cu adevar si prietenie , si sa sper ca va fi de ajuns.

Zbor prin viata ...

Te-ai nascut cu aripi !!! De ce preferi atunci, sa te tarai prin viata ? Rumi
Prima data cand am citit acest citat, am ramas blocata si cred ca pret de cateva secunde am meditat la insemnatatea lui. Tind sa-i dau dreptate, dar numai eu stiu cat efort si cata vointa presupune acest lucru. E usor sa spui , de ce te tarasti si nu zbori , dar e atat de greu atunci cand realmente doresti asta. Cine nu ar vrea sa zboare ? Cine nu ar vrea sa aiba un zbor lin si fara probleme ? Chestia este ca, indiferent cat de mult ne-am dori sa nu ne pese, ne pasa. Ne pasa de probleme, de persoane, de sentimente, de situatii dificile si ne ingrijoram aproape din orice. Incercam totusi sa ne mentinem la suprafata, sa continuam drumul chiar daca o facem taras. Cred ca de fiecare data cand reusesc sa rezolv o situatie dificila, sau sa depasesc o probleme, imi spun cu voce tare, imi poruncesc de fapt sa nu mai pun atat de repede la suflet, sa ma las in voia sortii, in voia lui Dumnezeu, si totusi o comit. Ma ingrijorez, ma framant, si obosesc efectiv incercand sa caut o iesire. Poate ca sunt un caz pierdut, sau poate ca oricat de mult am incerca sa nu mai luam asupra noastra tot acest bagaj, plecam la drum cu el. Cu toate ca ne ingreuneaza zborul. Cu toate ca ne darama. Poate ca nu pot sa fiu altfel, dar nu pot sa nu ma intreb daca exista altfel de oameni. Oameni pe care grijile si problemele zilnice nu-i apasa, oameni care plutesc undeva deasupra tuturor acestor necazuri si reusesc sa zboare lin , spre orizont.

Toamna sufletului meu

Incerc din rasputeri sa nu raspund toamnei cu melancolie. Incerc sa scot zambete la iveala , zambete care sa stearga tristetea si sutele de ganduri ce-mi aluneca prin minte. Incerc de asemeni sa alung toate acele indoieli care-mi incoltesc in suflet, toate acele intrebari la care nu am nici un raspuns.
Toamna nu este numai un anotimp, ci un semn de intrebare. Te face sa meditezi asupra trecutului, asupra deciziilor, asupra ta. Auriul superb al toamnei imi readuce in gand, amintiri si emotii trecute. Pana si vantul care sufla a pustiu imi readuce in suflet franturi dintr-o iubire sfarsita. Frunzele imprastiate care incotro, imi aduc aminte de suferinta si durerea mea, de felul in care am fost aruncata si spulberata in mii de directii de visele si dorintele mele, de iluziile in care credeam cu naivitate. Daca am platit pentru toate acestea ? Oh, da...si pretul a fost prea mare si durerea imensa. Dar toate au trecut, asa cum au trecut si anotimpurile. Nu sunt decat o frunza in vant, care pluteste la intamplare, si care uneori se ridica deasupra tuturor iar apoi coboara obosita. Incerc din rasputeri sa nu ma las prinsa de aerul mohorat, de ceata umeda, de vantul rece, insa afara e frig ca si in sufletul meu. S-a lasat toamna.

Cum ar fi fost, daca ...?

Nu pot sa nu ma intreb, cum ar fi fost , daca pasii nostri nu s-ar fi intalnit pe acelasi drum , toamna trecuta . Nu pot sa nu ma intreb cum ar fi fost daca nu m-as fi intors la strigarea ta, daca mi-as fi continuat drumul. Nu pot sa nu ma intreb, daca astazi mai sufeream, mai simteam, mai traiam aceleasi emotii, aceleasi sentimente, aceleasi tristeti si dezamagiri. Nu pot sa nu ma intreb, cum ar fi fost daca nu te iubeam din tot sufletul , daca nu ma daruiam trup si suflet, daca nu ti-as fi dat totul. Oare, cum ar fi fost ? In urma a ceea ce a fost nu a ramas nimic, in afara intrebarilor si a multelor amintiri. Unele atat de triste, altele atat de frumoase. Si totusi, nu credeam sa ma intreb vreodata cum ar fi fost daca nu te-as fi cunoscut. Dar, astazi, toamna pare ca aduce cu ea tot felul de emotii si amintiri, tot felul de ganduri si intrebari si imi rascoleste mai mult ca niciodata trecutul. Te readuce inapoi in mintea si in sufletul meu, si totul devine mai greu si mai obscur. Fiindca mi-am dorit sa mi te pot sterge din minte si nu am reusit. Nici dupa atata timp. Si nu stiu cand o sa pot apasa tasta delete fara a-mi fi teama ca te voi pierde desi tu ai plecat de mult. Si intrebarile continua sa rasara, fara sa le pot opri. Cum ar fi fost daca, te-as fi uitat in secunda in care mi-ai frant inima, daca te-as fi putut smulge cu tot cu radacina din inima mea in clipa in care a rasarit prima lacrima in ochii mei ? Nu stiu…probabil mai bine, mai usor. Si raman cu toamna in suflet, si cu intrebari fara raspuns pe care vantul le imprastie in toate directiile …cum ar fi fost, daca ….? 

Suflet curat

“Sa-ti tii sufletul curat, asa cum iti este camasa de duminica” . 

Este una dintre cele mai adevarate zicale, si poate una dintre cele mai importante. Cati dintre noi se poate mandri cu un suflet alb, curat, nepatat, parfumat ? Cati dintre noi am facut tot ce am putut ca el sa ramana la fel de pur si frumos ca la inceput ? Cati dintre noi am incercat sa indepartam aceste pete care uratesc camasa ?

Foarte putini. Intr-o lume in care nu se mai pune pret pe valoare, pe calitati, pe morala, trebuie sa supravietuim. Si o facem, dar sufletul nostru este din nefericire pretul suprem pe care trebuie sa-l platim. Pentru ca nu mai stim sa fim generosi, pentru ca nu mai cunoastem bunatatea , pentru ca etichetam oamenii dupa ambalaj, pentru ca am invatat sa nu privim dincolo de aparente, pentru toate aceste lucruri si pentru multe altele, sufletul nostru a cunoscut murdaria. In zadar incercam acum sa lustruim , sa indepartam totul, fiindca petele au intrat deja in tesatura si nu vor mai iesi indiferent de straduinta noastra. Tot ce putem face este sa luptam impotriva acestei murdarii. Sa nu-i mai permitem sa ne atace si sa se aseze comod in sufletul nostru. Tot ce putem face este sa invatam din nou alfabetul iubirii pentru semeni, sa ajutam, sa intelegem, sa iubim, sa oferim din suflet, sa fim recunoscatori. Sa invatam odata pentru totdeauna ca cel mai bun detergent pentru suflet este credinta si sa facem totul pentru a avea un suflet cat mai curat.

Sufletul pereche

“Sufletul-pereche este cea mai importanta intalnire cu un om. Este omul-oglinda, omul care te scapa de prejudecati si te obliga sa te vezi asa cum esti, omul care nu te lasa sa te mai minti si care trage de tine sa te curete, sa te dezobisnuiasa de tot ce e fals in tine si in jurul tau”

Cand am dat cu ochii de acest citat mi s-a parut intr-un fel ca mi-a fost destinat mie. Si poate intr-un anume fel , este destinat tuturor celor care au crezut ca si-au gasit sufletul pereche iar apoi au trecut prin chinurile dezamagirii descoperind ca s-au inselat amarnic. Sufletul pereche este poate cea mai mare dorinta a noastra, inca de cand suntem copii. Crestem cu visul de a avea langa noi acea fiinta speciala care sa dea culoare si sens vietii noastre. Si cand descoperim ca nu a fost decat o simpla copie si nu originalul, ne pierdem increderea si speranta in iubire. Suferim, ne indepartam de lume, ne racim de persoanele dragi, ne pierdem increderea in noi. Singuratea este o necesitate in acele momente , este ca un leac pentru sufletele ranite. Si apoi, dupa ceva timp, incetam sa ne mai plangem de mila. Si speranta se naste din nou in sufletul nostru, care nu mai sangereaza dar poarta totusi cicatricile unei imense dezamagiri. Si poate ca suntem mai rezervati, mai tacuti, mai retrasi, insa sufletul nostru a prins din nou aripi. Si se deschide atat de frumos , ca un boboc de trandafir la adierea vantului , asteptand sa primeasca mangaierea sufletului potrivit. Daca este atingerea potrivita atunci ne vom transforma in cel mai superb fluture si vom zbura peste toate dezamagirile si tristetile trecutului, peste toate amintirile si lacrimile dureroase si o vom putea lua de la inceput. Sufletul pereche detine aceasta putere. 

O simpla alegere ne poate schimba viata

Cu cat traiesti asa cum iti place, asa cum simti, cu atat ti se va parea viata mai frumoasa, mai plina, mai completa. In primul rand tu trebuie sa fii multumit de viata pe care o duci, de ritmul in care iti desfasori zilele, de felul in care se succed orele. De cele mai multe ori ne lasam coplesiti de griji, uitam sa traim asa cum ne place si asa cum ne dorim. Ne indepartam de visele noastre, de dorintele noastre. de tot ceea ce ne-am dorit pentru noi. Este timpul sa pasim spre viitor, traind in prezent si nu in trecut. Este timpul sa decidem ce este cu adevarat important pentru noi si sa luam masuri. Alegerea ne apartin, la fel si urmarile. Nu cred ca ti-ai dori sa ajungi la o anumita varsta si sa constientizezi ca nu ai indeplinit nici unul dintre punctele tale de pe wishlist. Nu te lasa invins sau dat deoparte de probleme, nu te lasa strivit de propriile temeri ci ia atitudine. Invata sa-ti depasesti frica de necunoscut si urmeaza-ti nestingherit calea dorita. Iti doresti o cariera de succes ? Fa-o ! Iti doresti sa calatoresti intr-o tara indepartata ? Ce mai astepti ? Iti doresti sa zbori cu parasuta sau sa innoti goala in mare ? Daca te face fericit sau implinit , nu ezita. Asta este cine esti tu cu adevarat. Acestea sunt lucrurile care ne diferentiaza unii de alti si ne fac unici. Nu trebuie sa asteptam sa avem o viata implinita si fericita. Tot ce trebuie sa facem este sa luam atitudine. 

Dezamagire ...

Greseala mea in dragoste a fost ca am iubit enorm si m-am dedicat complet lui. I-am vegheat somnul risipindu-i visele urate, l-am incurajat , i-am inteles nebuniile de moment si nevoia de libertate, dar totusi nu a fost suficient. Nimic din ce am facut nu a fost indeajuns sa salveze iubirea noastra. Nu am dorit de la el nici mese la restaurante de lux, nici plimbari in insule exotice , nici cadouri scumpe, nu am dorit decat iubire si suport. Nu am primit nici una nici cealalta si intr-un final , epuizati de atatea incercari am decis ca pasii nostri si-au gasit drumuri diferite. Nu credeam ca o sa fie atat de greu, mai ales la inceput cand tot ce aveam in minte era el. Pana si aerul pe care-l respiram ii purta parfumul. Noptile era cel mai greu. Orele se scurgeau atat de incet, mai mult parea sa se tarasca iar diminetile fara el mi se parea un chin, obisnuita fiind sa ma trezesc in bratele lui. Mi-a luat ceva timp sa ma refac, sa ma adun bucatica cu bucatica si sa ma lipesc la loc. Nu mai sunt aceeasi chiar daca bucatile s-au lipit cumva, insa cred ca sunt mai puternica decat eram. Am inteles si am invatat multe lucruri. Dezamagirea, lacrimile si amintirile frumoase din trecut te invata atatea. Si am invatat ca ceea ce am crezut ca este iubire nu a fost decat o farama din ce speram eu sa fie, si inca mai sper sa o intalnesc candva. Acea iubire matura, care te protejeaza fara sa te inlantuie , care te ocroteste fara sa te faca prizoniera, care te incurajeaza si iti ofera tot ce ai nevoie. Inca mai sper la acea iubire pura, calma, in care amandoi danseaza acelasi vals, in care amandoi devin o singura pereche. Si poate, intr-adevar, o sa dureze un timp pana ce o sa cunosc persoana potrivita, insa o sa astept cu rabdare. Uneori nerabdarea ne trimite in bratele nepotrivite si ajungem sa oferim totul fara sa clipim, fara sa ne asiguram ca suntem iubiti. E nevoie de mult mai mult decat o simpla potrivire fizica. E nevoie de acel ceva care sa atinga si sufletul tau si sufletul lui in acelasi timp.